Cancerul este una dintre principale cauze care provoacă decesul oamenilor. Nu doar noi suntem afectați de această teribilă boală, cancerul fiind răspândit în regnul animal cam în aceeași măsură, pentru animalele sălbatice sau domestice, rata mortalității fiind similară cu cea de la oameni. Dar sunt totuși animale imune la cancer care trebuie cercetate mai aprofundat.

   Pentru animalele care trăiesc în apă, poluarea este un factor favorizant pentru cancer. În mai multe zone, leii de mare suferă de cancer urogenital, în parte ca urmare a poluanților organici, iar beluga (delfinul alb) a fost depistat frecvent cu cancer intestinal. În ciuda mitului că rechinii sunt imuni la boli, s-a dovedit că mor datorită unor forme de cancer de piele (melanom). Diavolul tasmanian, cel mai mare marsupial carnivor din lume, are tumori faciale devastatoare, care se răspândesc prin contact în urma bătăilor și luptelor pentru teritoriu sau hrană. În decurs de câteva luni după contractarea bolii, animalul moare.

   După o logică simplă, animalele mai mari au mai multe celule și ar trebui să fie predispuse la cancer mai mult decât cele mici. Dar natura ne contrazice pentru că nu toate celulele sunt la fel de predispuse la cancer. De exemplu, elefantul, un animal masiv care trăiește mult, are o rată mică de cancer (5%), extrem de scăzută prin comparație cu oamenii. Explicația a fost data anul acesta când s-a descoperit că genomul său are 20 de gene supresoare tumoral (P53), care luptă împotriva cancerului (omul are una singură, ca majoritatea mamiferelor). Gena face două lucruri: oprește proliferarea celulei, oferindu-i timp pentru a se repara și, în al doilea rând, dacă celula nu poate fi însănătoșită, gena o „sinucide”.

   Pentru un alt animal mult mai mare – balena de Groenlanda – cercetătorii au încercat în laborator să-i atace celulele cu unele canceroase. Celulele balenei au rămas sănătoase. De abia anul acesta, s-a descoperit că genomul său are mutații care previn deteriorarea ADN-ul, protejând balenele de cancer. Până în prezent, nu se știe exact ce gene sunt implicate, dar studiile continuă.

   Balena de Groenlanda (Balaena mysticetus) este a doua ca mărime după balena albastră, având 20 metri lungime și circa 135 tone,  fiind mamiferul cu cea mai mare proporție de grăsime în organism și animalul cu cea mai mare gură. Trăiește în apele din zona Oceanului Arctic unde abundă zooplanctonul (krill), fiind cel mai longeviv mamifer, atingând vârste de 150 – 200 ani. A fost vânată excesiv pentru grăsime, din care se făcea uleiul necesar iluminării străzilor principale, înainte de folosirea pe scară largă a curentului electric. Specia este ocrotită, estimându-se că mai trăiesc doar vreo 25.000 de exemplare. În anul 2007, la o balenă capturată pentru studii științifice, s-a găsit în straturile de grăsime vârful unui harpon produs în 1890. Mostra de ADN prelevată a dezvăluit vârsta cetaceului: 211 ani.

   La celălalt capăt al scalei sunt animalele mici, cum ar fi rozătoarele, care sunt extrem de predispuse la cancer, chiar dacă au vieți scurte și mult mai puține celule. Dar nu toate rozătoarele au această soartă. Cârtița-șobolan fără păr poate oferi o speranță pentru tratamentele viitoare pentru cancer. Deși trăiesc mult, până la 30 de ani, pentru un animal așa de mic, cârtițele-șobolan au fost supuse, în mai multe decenii de observare, la procese de carcinogeneză, la transplanturi de țesuturi canceroase și la radiații, dar nu au dezvoltat nicio tumoare, având un mecanism de apărare naturală împotriva cancerului. Aceste animale imune la cancer produc o substanță (hialuronan – acid hialuronic) în spațiile dintre celulele, un strat de protecție care oprește divizarea. Și oamenii produc hialuronan, dar o versiune subtil diferită, iar o eventuală stimulare de acid hialuronic suplimentar nu știm cum ne-ar afecta (ar putea fi toxic).

   Cârtița-șobolan fără păr trăiește în Africa de Est, în subteran, în tuneluri și galerii ce pot depăși 4 km lungime, și formează colonii de circa 100 de indivizi, cu o structură socială uimitoare, asemănătoare albinelor. Are vreo 10 cm lungime și cântărește doar 25 de grame, cu excepția femelei-mamă, care poate ajunge la 50 de grame. Comunitatea este condusă de o „regină” (femela-mamă) care are alături 3 – 4 masculi fertili și fată 28 de pui după o gestație de 70 de zile. Restul rozătoarelor sunt infertile și trăiesc într-o diviziune a muncii uimitoare: lucrători, care sapă și întrețin tunelele, soldați, care apară comunitatea de atacuri și femele care au grijă de pui. Dacă regina coloniei nu mai poate procrea, lipsa emisiei de hormoni sexuali provoacă schimbări la alte femele, care se vor lupta pentru a deveni femela-mamă.
   Galeriile sunt mereu curate, deoarece cârtițele-șobolan sunt coprofage (își mănâncă excrementele). Au un metabolism foarte lent, hrănindu-se cu rădăcini de plante și copaci, care nu permit o digestie completa datorită celulozei și de aceea ingestia fecalelor este o necesitate vitală. Pielea, fără păr, este subțire și nu are receptori nervoși pentru durere. De asemenea, neavând un mecanism de autoreglare a temperaturii corpului, se refugiază în galeriile adânci când este cald și în cele superioare când este frig afară. Au puțini dușmani, principalul prădător fiind șarpele, pe care, de multe ori, îl alungă cu succes.

   Urmărirea stării de sănătate a regnului animal ne ajută să înțelegem atât evoluția speciilor cât și să găsim metode pentru a le salva sau de a ne salva…

Sursa principală: BBC