Este extrem de greu de stabilit care iubește mai mult într-o relație, dar foarte ușor să spui eu te iubesc mai mult. Din experiența proprie, care se referă la ce am citit, la ce mi s-a împărtășit, la ce am auzit și la ceea ce am simțit, fiecare persoană este aproape convinsă că iubește mai mult, că face mult mai multe lucruri pentru celălalt, că se implică mai mult, că ia mereu inițiativa, că (se) dăruiește mai mult, că îi pasă mai mult și „investește” mai mult, că e dispusă să lupte mai mult și să facă chiar compromisuri, că își dă silința mai mult, că este pregătită să sufere mai mult etc. Această convingere că iubești mai mult decât celălalt și că iubirea ta nu ar putea fi egalată niciodată, orice ar face persoana de lângă tine, parvine din faptul că fiecare iubește într-un alt mod sau mai bine zis într-un mod unic.

   Este clar că fiecare om este unic. Asta înseamnă că, deși facem cu toții aceleași lucruri, le facem în moduri diferite. Toți am învățat să mergem, dar pășim fiecare într-un anumit fel, toți mâncăm, dar nu mâncăm la fel, iar când suferim de aceleași afecțiuni avem simptome diferite. Atunci am putea să iubim la fel? Bineînțeles că nu, dar rămâne convingerea că, într-o relație, fiecare iubește mai mult decât celălalt.

   Iar când doi iubiți gândesc fiecare în parte așa, uneori mai este doar un singur pas până să ajungă la reproșuri, disensiuni, neînțelegeri, mai ales dacă au și două personalități puternice. Ar trebui să existe un mediator, o forță externă puternică care să le „cântărească” iubirea și toate celelalte. Sau un fel de arbitru total imparțial care să judece complet detașat. Dar uite că nu există și fiecare rămâne cu impresia lui: eu te iubesc mai mult.

   Să nu uităm vorbele din bătrâni care, prin simplitate și iscusință, vor fi mereu de actualitate. Una dintre ele se referă la balanța iubirii, care nu poate fi niciodată echilibrată.

   Mi-am adus aminte acum și alte vorbe alese: într-o zi vom realiza că cei la care ținem și pe care îi iubim au făcut mult mai multe pentru noi decât am făcut noi pentru ei. Voi ați ajuns la un asemenea moment în care să vă dați seama? Sau poate mă înșel…