Poate cel mai clar lucru din istorie este că cei care au fost la putere sau exponenții societăților au făcut (dictat) și regulile (legile). Un exemplu în acest sens sunt aceste sfaturi despre sarcină din decursul vremurilor:

  • Soranus din Efes, un renumit medic grec din secolul al II-lea, credea că pârțurile pot dăuna fătului și avertiza că o constipație cronică putea sufoca copilul, în timp ce o diaree îl putea scoate afară.
  • O femeie nesatisfăcută nu va rămâne însărcinată, spunea Galenus, considerat unul dintre fondatorii anatomiei și farmacologiei. El credea că atât femeia cât și bărbatul trebuie să aibă orgasm simultan pentru a concepe. Ideea sa a devenit extrem de populară și a fost inclusă în primele ghiduri scrise despre sex.
  • Pentru a determina dacă o femeie este gravidă, Hipocrate sugera plasarea unui cățel de usturoi în pântec. Dacă respirația ei mirosea a usturoi a doua zi, concluzia era că nu este gravidă, adică nu era nimic străin în interiorul corpului ei pentru a bloca aroma.
  • În Europa secolului al XI-lea, moașele recomandau la un travaliu dificil strănuturi induse de piper, legarea unei piei de șarpe în jurul coapselor sau băutul laptelui unei altei femei. Dacă aceste tactici nu reușeau, femeia trebuia să mănânce bucăți de unt sau brânză pe care se scriau cuvinte speciale pentru copil.
  • Conform „Les Evangiles des Quenouilles” (Furcile evangheliilor – o colecție a credințelor populare ale femeilor din Evul Mediu, care se întâlneau când torceau împreună, publicată prima dată în 1480, despre viața lor personală, controlul soților neascultători, prezicerea sexului copiilor și vindecarea bolilor comune), dacă picioarele bărbatului erau murdare sau urât mirositoare în timpul conceperii, copilul s-ar fi născut cu un miros neplăcut, permanent. De asemenea, o femeie nu trebuia să mănânce capete de pește deoarece copilul se va naște cu buze ascuțite, iar consumul de brânză dulce putea duce la nașterea unui băiat cu un penis anormal de mic sau a unei fete cu un vagin foarte mare.

Sfaturi despre sarcină

  • Tot această scriere avertizează că dacă femeia nu mănâncă tot ce poftește în perioada de sarcină copilul s-ar putea naște fără un organ vital (nu se spune care). Mai târziu, prin secolul al XIX-lea, s-a afirmat că ne-satisfacerea poftelor alimentare ale unei femei gravide poate duce la aducerea pe lume a unui copil cu diferite semne pe piele.
  • Pentru a mări șansele de a avea un băiat, un text medical din Franța secolului al XVIII-lea recomandă două cocktailuri: vin roșu cu uter de iepure tocat pentru el și vin roșu cu testicule de iepure mărunțite pentru ea.
  • Începând cu 1880 și până la mijlocul secolului trecut, mai mulți medici au dat sfaturi despre sarcină avertizând că satisfacerea pasiunilor sexuale în timpul perioadei de graviditate influențează negativ caracterul fătului, transmițându-i tendințe libidinoase.
  • Pe la 1900 s-a vehiculat o idee total greșită: dacă faci sex după 2-6 zile de la menstruație concepi o fată, iar dacă faci sex după 9-12 zile vei avea un băiat.
  • O carte din 1920 avertiza viitoarele mame că dacă se uită sau se gândesc la persoane urâte, deformate sau bolnave își vor afecta negativ fătul.
  • Companiile producătoare de țigări din anii ’40 și ’50 arătau clar că fumatul este bun pentru femeile însărcinate, deoarece este relaxant.

     Aceste sfaturi despre sarcină sunt atât de ilare acum, dar au fost luate ca atare și probabil respectate cu strictețe.


Alte articole captivante


OCHELARI PENTRU CEASUL BIOLOGIC      Cu toate că nu sunt nici de departe eleganți, ca o pereche de ochelari obișnuiți, oamenii de știință australieni, după 25 de ani de cercetări, ne asigură că au creat un dispozitiv, puțin ciudat, sub forma unor ochelari, care ne va ajuta să dormim mai bine. Numiți "Re-Timer", ochelarii emit o lumină verde, slabă ca intensitate, care ar fi în măsură să ne reseteze ceasul biologic al corpului. Profesorul ...
ZÂMBET PERMANENT      Coreea de Sud este liderul mondial în chirurgie plastică, potrivit datelor Societății Internaționale de Chirurgie Plastică și Estetică, care estimează că una din cinci femei (20%) din această țară au efectuat cel puțin o operație de acest gen.      Clinica Aone din Coreea de Sud folosește o procedură chirurgicală care dă pacientului aspectul unui zâmbet permanent. Dr. Kwon Taek Keun, fondatorul clinic...
SEXUL PE GLOB      Brazilia, ca locul de naștere a chiloților tanga, a fost considerată o favorită clară, așa cum au fost văzuți francezii mai demult, dar se pare că grecii fac sex mai mult decât oricine. 87% dintre grecii adulți intervievați au avut o partidă de sex cel puțin o dată pe săptămână. Iată clasamentul primelor 10 țări și harta lumii pentru ceilalți: Grecia 87% Brazilia 82% Rusia 80% China 78% ...
AMPRENTA SANGVINĂ      Îmbătrânirea umană este un proces influențat de factori genetici, stilul de viață și de mediu, dar genele dobândite sunt esențiale. Modificările moleculare care influențează felul în care îmbătrânim de-a lungul timpului sunt declanșate de modificări epigenetice. Un studiu realizat pe probe de sânge donate de către mai mult de 6.000 de perechi de gemeni a analizat pentru prima dată modificările epigenet...
IMAGINI HAIOASE 15      Plimbările mele pe cărările Internetului și corespondența prin e-mail cu prieteni adevărați sau virtuali mi-au dezvăluit multe fotografii amuzante, unele prin ridiculul sau comicul situaților, poze nostime și ilare sau într-un cuvânt imagini haioase. După ce le-am împărtășit mai întâi cu prietenii de pe Facebook, adăugându-le un scurt comentariu propriu, am decis să le public și aici, într-o serie mai ...
MODELE IEȘITE DIN COMUN      Probabil ați auzit de sintagma “frumusețea se află în ochii privitorului”. Ei bine, pentru aceste modele ieșite din comun, total neobișnuite, această expresie se dovedește total adevărată. Modelul fără păr și dinți      Melanie Gaydos suferă de o boală genetică rară: s-a născut cu displazie ectodermală, o tulburare care afectează creșterea dinților, cartilajelor, unghiilor și chiar a oaselor foarte...
LIMBAJUL CORPULUI      Se știe că limbajul corpului este mult mai important decât cuvintele sau limbajul și expresiile faciale. De fapt limbajul corpului este un lucru înnăscut pentru noi, ca oameni. De aceea oamenii născuți orbi pot avea aceleași expresii ale limbajului corpului ca oameni care pot vedea, deoarece ele sunt pre-programate în creierul nostru. Este incredibil cât de mult contează modul în care ne ajută limbajul...
PUBLICITATE INCISIVĂ      După primul șoc al publicității agresive, vă propun spre vizionare alte afișe și postere ingenioase, care, printr-un aspect, zic eu potrivit, îmbinat cu un mesaj incisiv, pe alocuri chiar tăios, transmit un mesaj puternic, cu dublu înțeles, care ne pune pe gânduri. Acest gen de publicitate mai agresivă sau publicitate incisivă are rolul de a ne proteja de capcanele zilnice ale vieții sau pe care ni le ...
5 MARI DESCOPERIRI ALE ANULUI 2011      Anul 2011 a fost un an incredibil pentru descoperirea științifică. În cele 12 luni, descoperiri științifice în domenii, care variază de la arheologie la biochimie structurală, au permis umanității să rescrie istoria și i-a permis să deschidă capitole noi în dezvoltarea noastră ca specie. Iată care sunt 5 mari descoperiri ale acestui an: Materialul cu densitatea cea mai mică din lume      Cu o densita...
ARTA FOTOGRAFIEI      Cuvântul fotografie sau arta fotografiei (fotografică) are la origine două cuvinte provenite din limba greacă: phōs (φῶς) care se traduce prin lumină și graphis (γραφις) care se traduce prin a scrie. Liber, arta fotografică se poate traduce prin a scrie cu lumină, fiind de fapt o tehnică care poate crea imagini sub acțiunea luminii. În vorbirea curentă se mai folosește termenul de poză sau imagine.   ...