Am citit o declarație de acum patru ani a unui membru al guvernului japonez care răspundea de sănătatea și educația elevilor: „În Japonia, masa de la școală este o parte a educației, nu o pauză în educație.” Așa că am căutat să văd ce înseamnă asta, hai să-i zic acest dicton.

   Educația timpurie este considerată vitală pentru copilul japonez, iar masa de la școală trebuie să facă parte din ea. Japonezii îi spun simplu: shokuiku, care s-ar traduce prin educație alimentară și nutriție. Conform acestei percepții, încă de la început, în școala elementară, copiii trebuie să înțeleagă că ceea ce mănâncă influențează foarte mult modul în care gândesc, cum se simț și se comportă pe tot parcursul zilei și chiar mult mai departe în viața lor.

   Japonia a făcut o cultură din masa de la școală, o prioritate pentru toți copii. În cazul în care părinții nu pot plăti costul mesei (circa 10 – 13 lei, după echivalarea mea, în funcție de zonă), există programe cu reduceri sau chiar gratuite pentru ca niciun copil să nu rămână pe dinafară. Școlile din Japonia dau elevilor o mâncare sănătoasă, echilibrată și consistentă, bazată pe orez și legume, pește și supe, fructe și iaurt etc. care nu s-a schimbat de aproape patru decenii. Este o masă obișnuită, din produse cultivate la nivel local și aproape niciodată congelate. De multe ori, părinții sună la școală cu o întrebare neobișnuită: Pot avea rețeta? Copilului meu i-a plăcut foarte mult ce a mâncat ieri și ar vrea să-i facem și acasă.

   În toate școlile, elementare sau medii, elevii sunt serviți de colegi de-ai lor în halate și cu bonete albe. Servirea se face prin rotație. Apoi toți mănâncă numai în clasele lor, mese identice. Nu au voie să aducă nimic de mâncare de acasă (totuși în licee este permis acest lucru) și trebuie să mănânce tot. Copiii sunt învățați să mănânce ceea ce li se servește, fără să facă nazuri. Multe școli au un fel de nutriționiști, care, pe lângă sarcinile de alimentație, trebuie să lucreze cu cei mai mofturoși sau cu cei care doresc mâncăruri nesănătoase.

Masa de la școală este o parte a educației

   Japonia a stabilit orientări nutriționale de bază, minimale. Dar o masă de la școală nu trebuie să îndeplinească o valoare calorică precisă. Finanțarea este asigurată la nivel local, cu prioritate. Produsele prăjite sunt oferite cu moderație, iar personalul unor școli își prepară chiar bulionul propriu. Oare bunicii japonezi au povestit nepoților de azi că după al doilea război mondial, timp de peste un deceniu, masa de prânz de la școală (provenită numai din donații internaționale) conținea doar lapte praf degresat, pâine și o ridiche albă?