La începutul acestei luni, un tribunal din Noua Zeelandă a acordat fluviului Whanganui (al treilea ca lungime din această țară) statutul legal de persoană juridică. Măsura este cel puțin ciudată, dar este menită să protejeze apele de poluare, cu toate că ar putea avea consecințe nedorite sau neanticipate. Doar câteva zile mai târziu, India a întreprins acțiuni similare, acordând același statut pentru două dintre cele mai mari și sacre râuri ale sale: Gange și Yamuna. Similar cu modul în care personalitatea corporativă funcționează, aceste fluvii cu statut de persoană juridică pot acum suporta teoretic datorii și bunuri imobiliare proprii, dar, mai important, ele se pot adresa instanțelor (cu ajutorul tutorilor legali, desigur) pentru a se proteja împotriva poluării și utilizării abuzive.

Fluvii cu statut de persoană juridică - Whanganui

   Decizia din Noua Zeelandă nu este una fără precedent. În urmă cu trei ani, țara a declarat parcul național Te Urewera persoană juridică, cu toate drepturile, competențele, îndatoririle și responsabilitățile care rezultă din acest lucru, pe când  Bolivia și Ecuador au adoptat legi care acordă naturii drepturi egale cu oamenii.

   Prin aceste sentințe sau legi, unele fluvii cu statut de persoană juridică sunt recunoscute ca un întreg „viu”. Tutorii legali stabiliți au rolul de a proteja și conserva ecosistemul și pot cere compensații financiare de la oricine abuzează de râu. Ei nu trebuie să dovedească că apele poluate dăunează oamenilor, ci doar să demonstreze că apa a fost contaminată dincolo de nivelul de siguranță.

   Cred că ar fi bine să nu uităm că râurile nu sunt de fapt persoane (juridice). Ideea că obiectele naturale lipsite de viață sunt persoane poate conduce pe o pantă foarte alunecoasă, fără un punct de oprire, creând confuzii grave. Se poate acorda același statut și pădurilor, pietrelor sau chiar atmosferei. Și în final am ajunge la roboți. Mergând mult mai departe, am putea vedea un proces în instanță între două râuri sau fluvii cu statut de persoană juridică în care unul cere ca celălalt să nu se mai verse în el, de exemplu pentru că aciditatea apei nu e potrivită cu a lui.