Suntem conștienți că omul a modificat mediul înconjurător la nivel global din momentul dezvoltării tehnologice. Dar sigur nu ne amintim în fiecare zi acest lucru și nu vedem impactul direct pe care omenirea îl produce asupra planetei noastre. Ca un exemplu extrem, iată cele mai mari găuri făcute de mâna omului pe Terra. Sunt uimitoare ca realizare, amintindu-ne cât de mari am ajuns, dar totodată înfricoșătoare demonstrând cât de mici suntem. Nietzsche a spus: când privești lung într-un abis, abisul, de asemenea, se uită în tine.

Mina de cupru Bingham Canyon din Utah (SUA)

   Are o lățime de 4 km și o adâncime de 1,2 km fiind cea este cea mai adâncă gaură excavată de pe fața Pământului. Extracția a început în 1863 producându-se peste 17 milioane tone de cupru și 715 tone de aur.

Cele mai mari găuri

Mina de diamante Mirny din Siberia (Rusia)

   A fost cea mai mare mină de diamante deschisă din lume, dar acum este inactivă.  Are 525 de metri adâncime și un diametru la suprafață de 1189 de metri. În perioada de producție maximă mina a produs 2 tone de diamante pe an, adică vreo 10 milioane de carate.

Cele mai mari găuri 1

Mina de diamante Diavik (Canada)

   Mina este situată pe o insulă de 20 de km pătrați la 220 km de cercul polar, ocupând circa jumătate din suprafața insulei. Este atât de îndepărtată încât are un aeroport propriu cu o pistă care suportă un Boeing 737.

Cele mai mari găuri 2

Mina Kimberley sau Big Hole (Africa de Sud)

   Este o groapă deschisă și o mină subterană de 463 de metri în lățime și 240 de metri adâncime. Acumulările de apă au lăsat vizibili doar 175 de metri din gaură, acum fiind o atracție pentru turiști.

Cele mai mari găuri 3

Mina de cupru Chuquicamata (Chile)

   Este cea mai mare carieră de cupru deschisă din lume ca volum excavat și cea de a doua cea mai adâncă mină în adâncime, după Bingham Canyon, având 850 de metri (și 4,3 km lungime, 3 km lățime la suprafață). După 100 de ani de exploatare intensivă, a rămas una dintre resursele mari de cupru cunoscute.

Cele mai mari găuri 4

Mina Grasberg (Indonezia)

   Este este cea mai mare mină de aur și a treia cea mai mare mină de cupru din lume. Compania care o exploatează este deținută de firme americane (peste 90%) și are 19.500 de angajați. Producția din 2006 a fost de 610.800 tone de cupru, 58 tone de aur și 174 tone de argint. Mina prelucrează o medie zilnică de 240.000 tone de minereu.

Cele mai mari găuri 5

Poarta spre iad din Derweze (Turkmenistan)

   A fost creată accidental în 1971 când sovietici au găsit gaze naturale în loc de petrol, iar pământul s-a prăbușit într-o grotă subterană. Geologii i-au dat foc pentru a preveni răspândirea gazului spre localitățile din zonă și de atunci arde continuu. Diametrul craterului are 69 de metri, iar adâncimea este de 30 de metri.

Poarta spre iad