Pe 1 septembrie a.c., UNICEF a evidențiat printr-un comunicat de presă că sunt din ce în ce mai mulți copii care nu merg la școală. În primele 10 țări cu cele mai mari rate de abandon școlar aproape 2 din 5 copii, adică aproximativ 18 milioane de copii, sunt lipsiți de învățământul primar. Liberia este prima, cu cel mai mare procent de copii care nu merg la școală, aproape două treimi dintre toți copiii de vârstă școlară.

 1. Liberia – 62%

 2. Sudanul de Sud – 59%

 3. Eritreea – 59%

 4. Afganistan – 46%

 5. Sudan – 45%

 6. Djibouti – 43%

 7. Guineea Ecuatorială – 42%

 8. Niger – 38%

 9. Mali – 36%

10. Nigeria – 34%

   Analiza datelor realizată de UNICEF, care a fost publicată în luna când milioane de copii se întorc la școală, scoate în evidență amploarea crizei din educație în țări deja ruinate de conflicte, afectate de perioade prelungite de secetă, viituri, cutremure și rate ridicate ale sărăciei extreme. Este clar că fără educație, o generație de copii care trăiesc în țări afectate de conflicte, dezastre naturale și sărăcie extremă va crește fără abilitățile de care are nevoie pentru a contribui la dezvoltarea țările lor, agravând situația deja disperată pentru milioane de copii și familiile lor.

Copii care nu merg la școală

   Educația continuă să fie unul dintre sectoarele cele mai prost finanțate în cadrul acțiunilor umanitare. În anul 2015, agențiile umanitare au primit doar 31% din nevoile lor de finanțare în domeniul educației, în scădere cu 66% față de un deceniu în urmă. În ciuda unei creșteri a cerințelor de educație cu 126% față de anul 2005, finanțarea a crescut cu numai 4%.

   „Pentru țările afectate de conflicte, școala înzestrează copiii cu cunoștințele și abilitățile de care au nevoie pentru a-și reconstrui comunitățile, odată ce criza trece, iar pe termen scurt le oferă stabilitatea și structura necesară pentru a face față traumelor. De asemenea, școlile pot proteja copiii de traume și pericole care sunt frecvente în jurul lor. Atunci când copiii nu sunt în școală, ei sunt predispuși la un risc sporit de abuz, exploatare și recrutare în grupări armate sau infracționale.” – a declarat Jo Bourne de la UNICEF.