Multă lume crede că alcoolul crește temperatura corpului și, de aceea, este chiar folosit pentru a preveni hipotermia. De fapt, este exact invers: alcoolul nu încălzește corpul, ci ajută la scăderea temperaturii generale a organismului uman. Acest lucru s-a încetățenit în mod greșit în mintea oamenilor probabil datorită faptului că persoanele care consumă băuturi alcoolice simt imediat o căldură care le cuprinde întreg corpul și care se amplifică odată cu cantitatea de alcool ingerată. 

     Alcoolul este un vasodilatator, ceea ce înseamnă că provoacă dilatarea vaselor sanguine, în special a vaselor capilare de sub suprafața pielii. Astfel, la nivelul pielii este adus un volum mai mare de sânge, care dă senzația falsă de căldură. Sângele, fiind adus aproape de suprafața pielii, va fi rapid răcit, mai ales dacă ne aflăm într-un mediu mai rece. Efectul net al consumului de alcool este scăderea rapidă a temperaturii globale a corpului, de multe ori fără să realizam măcar acest lucru pentru că ne simțim pielea destul de caldă. De aceea, este de două ori mai periculos consumul de băuturi alcoolice atunci când vremea este (extrem de) rece.

Alcoolul nu încălzește corpul

     Efectul de dilatare nu este același, diferă de la unii oameni la alții. Unele persoane se înroșesc foarte repede atunci când beau chiar și cantități mici de alcool, dar este în detrimentul organelor interne, care au mai mare nevoie de căldură, iar căldura înșelătoare și temporară de la suprafața pielii le dă senzația că pot sta în frig pentru o perioadă mai lungă. De asemenea, conform altor studii realizate, consumul de alcool pe vreme rece reduce capacitatea și tendința organismului de a tremura, ca parte din mecanismul bun de autoapărare când temperaturile sunt scăzute.

     Așadar, practica de a consuma băuturi alcoolice pentru a-ți menține corpul cald pe vreme rece este eronată, este exact ceea ce nu trebui să faci.

     În loc de epilog: la nivel global, Europa este continentul cu cea mai mare rată de decese legate de consumul de alcool, de 1 la 10, iar în țările din fosta Uniune Sovietică rata este de aproximativ 1 din 7 decese.


Alte articole captivante


ALĂPTAREA LA SÂN OBLIGATORIE      Consiliul Federal National al Emiratelor Arabe Unite a decis că este dreptul fiecărui copil de a fi alăptat. După o “dezbatere maraton", această clauză, care este doar o parte din noua Lege privind drepturile copilului, obligă mamele să-și alăpteze copiii timp de doi ani.      Mai multe cercetări au demonstrat beneficiile alăptării la sân pentru nou-născuți. Iată câteva concluzii: Alăptarea la...
PUBLICITATE PRIN FERESTRE      Cu toții ne-am obișnuit cu diverse metode de publicitate: panouri publicitare, reclame în mass-media, bannere, etc. și auzim de publicitate la tot pasul. Pare ireal, dar se poate face publicitate prin ferestre, cu un nou concept care aduce literalmente anunțuri publicitare direct în cap.      Începând din luna ianuarie a.c. navetiști din Germania (zona Munchen și Renania de Nord-Westfalia) au avut par...
CEL MAI ÎNALT POPOR MĂNÂNCĂ MULTE LACTATE      Cel mai înalt popor din lume este poporul olandez. Olandezii sunt recunoscuți ca mari băutori de lapte și mâncători de brânză și alte produse lactate. Ar putea exista o legătură?      Pentru olandezi, laptele și brânzeturile sunt esențiale, precum este orezul pentru chinezi sau ceaiul pentru englezi. S-a calculat că aproximativ o șesime din cheltuielile generale ale unui olandez reprezintă produsele l...
AGRICULTURA DE INTERIOR      Un depozit într-un parc industrial poate fi viitorul agriculturii sau mai bine zis a legumiculturii și grădinăritului. Dar acest lucru relativ straniu este din ce în ce mai folosit în multe zone.      Hala sau depozitul este o atmosferă curată, cu un climat controlat, plină de plante perfecte. Ele cresc 22 de ore pe zi, 365 de zile pe an, neatinse de dăunători și scăldate într-o lumină rozalie, strani...
LED-URILE AFECTEAZĂ OCHII      Utilizarea luminii cu LED-uri a fost considerată ca o alternativă super-eficientă pentru becurile tradiționale, deoarece folosesc până la 85% mai puțină energie și fiecare bec poate avea o durată de viață de până la 10 ani. LED-urile sunt deja utilizate pe scară largă la telefoanele mobile, la televizoare, la monitoare de calculator și au început, de asemenea, să fie folosite ca un înlocuitor pentru il...
RATA DE OMUCIDERE      Există mai multe tipuri de omucideri, dar Studiu Global privind Omuciderea 2013 al ONU (United Nations Office on Drugs and Crime – UNODC) se referă numai la "moartea  provocată intenționat pe o persoană unei alte persoane", sau la omucidere intenționată. Termenii de omucidere, omor sau ucidere utilizați aici fac referire numai la acest gen de omucidere.      Studiul omorului intenționat este relevant ...
CELE MAI AMUZANTE INSULTE DIN ISTORIE      Marii oameni de cultură sau politici au avut întotdeauna răspunsuri potrivite la întrebări deranjante sau pentru alte persoane pe care nu le agreau. Mai jos aveți o mică colecție de răspunsuri, replici și afirmații pline de duh ale unora dintre ei. Ar putea fi considerate ca o parte dintre cele mai amuzante insulte din istorie. Ce părere aveți despre civilizația occidentală? Cred că ar fi o ide...
CELE MAI BUNE LICHIORURI DIN LUME      The International Wine and Spirit Competition (Concursul International de Vinuri și Băuturi Spirtoase), aflat la a 44-a ediție, este competiția cea mai valoroasă de acest gen din lume, care își propune să promoveze calitatea și excelența celor mai bune vinuri, băuturi spirtoase și lichioruri din lume.      Anul acesta au participat aproape 90 de țări din întreaga lume (țările participante sunt color...
ALCOOLUL NU OMOARĂ NEURONII      Mulți băutori ocazionali sau perseverenți și toți cei care nu au pus alcool niciodată pe limbă vehiculează informația că alcoolul ucide celulele creierului uman. Pentru a clarifica acest lucru, trebuie spus că alcoolul pur va ucide absolut multe alte tipuri de celule, inclusiv cele ale creierului și de aceea este folosit și ca un dezinfectant, dar, în general, alcoolul nu omoară neuronii. Cu toate aces...
BANI DE LA STAT PENTRU PROCREARE      Guvernul din Niue oferă bani de la stat pentru procreare, dorind să încurajeze populația să facă mai mulți copii. Multe insule din Pacific se confruntă cu depopularea, deoarece locuitorii lor se mută pentru a-și găsi de lucru. Această măsură de stimulare a populației, în scădere în ultimii ani, va acorda câte 2.000 de dolari neozeelandezi (1.437$ sau 1.437£) noilor-născuți, sumă care va fi plătită în p...