Elixirul vieții, o băutură cu proprietăți miraculoase, a fost căutat de alchimiști încă din Evul Mediu pentru viața (tinerețea) veșnică. Cercetătorii ruși au anunțat că o simplă bacterie, denumită Bacillus F, poate fi secretul în creșterea longevității și stimularea sistemului imunitar.

   Bacteria, care are vârsta de 3,5 milioane de ani, a fost descoperită în 2009 de Anatoli Brouchkov, un cercetător la Universitatea din Moscova, în permafrostul din Siberia. Bacterii similare au fost descoperite de cercetătorul Vladimir Repin în creierul unui mamut lânos bine conservat, tot în permafrostul siberian. Toate experimentele realizate pe organisme vii, în special pe celule sangvine umane, șoareci, musculițe de oțet și plante, au arătat, fără excepții, un impact neașteptat: creșterea și întărirea sistemului imunitar și creșterea fertilității. Pentru moment, nu putem să înțelegem mecanismul, dar putem să vedem impactul pe care îl generează bacteria imună la frig, o adevărată senzație științifică – au declarat cercetătorii ruși.

Elixirul vieții

   Dr. Anatoli Brouchkov a vrut să devină cobai și și-a injectat bacteria. „Am început să lucrez mai mult, sunt mai puternic, nu am avut nici măcar o gripă în ultimii doi ani”, a declarat el pentru Siberian Times.

   O altă bacterie, găsită tot în permafrostul din Siberia, are capacitatea uimitoare de a „distruge moleculele de petrol”, transformându-le în apă. Într-o bună zi, acest potențial neobișnuit, dar extrem de util, va putea crea un nou sistem de curățare pentru deversările de petrol. De asemenea, o altă tulpină de bacterii foarte vechi pot descompune moleculele celulozei.

   În viitor, aceste bacterii miraculoase ar putea îmbunătăți starea generală de sănătate a oamenilor și longevitatea realizând elixirul vieții, atât de mult căutat și dorit de sute de ani. „Dacă vom putea înțelege modul prin care bacteriile au rămas în viață atât de mult timp, probabil vom fi în stare să găsim un instrument de a ne prelungi viața”, au mai declarat cercetătorii ruși.