Un test de cunoaștere a limbii române dedicat zilei naționale a României.

   Am observat că testul de cunoaștere a limbii române, sub forma unui chestionar scurt, pe care l-am publicat pe la sfârșitul lunii iunie anul acesta, a fost destul de accesat sau a avut ceva „priză”. Sincer, m-am bucurat pentru că unii dintre români încă mai respectă limba noastră sau măcar încearcă să o prețuiască, prin verificarea cunoștințelor proprii. Sunt convins însă că majoritatea este dezinteresată de acest aspect și chiar dacă se bucură sau nu de traiul zilnic nu dau importanță la ce aud sau ce scot pe gură.

   În acest context, m-am hotărât totuși să mai public încă un chestionar, gen test, pentru cei care vor să-și verifice cunoștințele privind sensul (înțelesul) cuvintelor din limba română. Tot la fel, din respect în primul rând pentru limba română și apoi pentru cei care o cunosc sau doresc să-i afle „tainele” cuvintelor, chestionarul gen grilă de mai jos are, de data aceasta, mai multe variante de răspuns, dar cel puțin una dintre variantele indicate este corectă – cum se poartă. Așadar, poate fi o singură variantă de răspuns corectă, două variante, trei sau chiar patru răspunsuri exacte.

   Pentru a da o nuanță mai aparte testului, față de cel anterior, chestionarul acesta oferă câte un punct pentru fiecare răspuns ales corect, ci nu pentru întrebarea în sine. În acest fel sper ca verificarea cunoștințelor să fie mai aproape de adevăr la afișarea punctajului final, inclusiv ca procent.

   Al doilea chestionar de verificare a cunoștințelor privind semnificația (sensul, înțelesul sau accepția) unor cuvinte din vocabularul limbii române are 20 de întrebări. Pot fi mai multe răspunsuri corecte. Trebuie să bifați răspunsul apreciat ca exact sau răspunsurile corecte. Puteți oricând renunța apăsând pe „Rezumat chestionar”, dar la final, dând clic pe „Termină chestionarul” veți vedea rezultatul testului și puteți verifica răspunsurile.

   Notă: Dacă sunt neclarități privind sensul unor cuvinte, vă rog să consultați Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX), în forma sa scrisă. Dexonline, pe care îl găsiți pe Internet, cuprinde variante din mai multe dicționare, înscrise de diverse persoane, fără certitudinea că au fost verificare de lingviști, academicieni etc., fiind un site neoficial. Oricum, rubrica comentarii, de mai jos, este deschisă tuturor.