Călătoriile pot o experiență fericită, uneori chiar incredibilă, dar asta nu înseamnă neapărat că ești liber să faci ce vrei, pentru că în unele țări există niște legi absurde. De cele mai multe ori, turiștii ignoră legile sau normele culturale din țările pe care le vizitează. În cel mai bun caz, acest lucru poate fi jenant, iar în cel mai rău ilegal.

   Iată câteva legi absurde valabile în diverse țări din lume.

  • În Guam, cea mai mare insulă din arhipelagul Marianelor, fetelor le este interzis să se mărite dacă sunt virgine. Domnișoarele care râvnesc vălul de mireasă apelează la serviciile plătite ale unor bărbați, care le deflorează.
  • În Bangladesh este interzis prin lege chiulitul de la școală. Elevii care chiulesc sunt amendați și obligați să facă muncă în folosul comunității, iar cei peste 15 ani pot chiar primi pedepse cu închisoarea.
  • Codul Rutier din Elveția prevede că este ilegal să trântești portiera oricărei mașini. De asemenea, Legea chiriașilor interzice ușurarea stând în picioare și tragerea apei la toaletă după ora 22:00, inclusiv golirea căzii de apă după aceiași oră. Cetățenilor elvețieni le este interzis să declare război, în mod unilateral, unei alte țări și nu au voie să schieze în timp ce recită poezii.
  • Jucăriile sexuale sunt ilegale în India, dar nu și prezervativele. Justiția indiană a fost în impas când au fost puse în vânzare prezervative vibratoare, dar a decis până la urmă să le interzică, pentru că produsul funcționa cu baterii, ca o jucărie sexuală.
  • Crima pasională este reglementată prin lege în Hong Kong. Dacă o femeie își găsește bărbatul în brațele alteia, are dreptul legal să-și omoare partenerul, doar dacă o face cu propriile mâini.
  • În capitala statului El Salvador (San Salvador), cea mai mică țară și cea mai dens populată din America Centrală, o lege condamnă la moarte, prin împușcare, în fața unui pluton de execuție, orice șofer prins băut. Anual, zeci de șoferi sunt executați astfel.
  • În Myanmar (Birmania) este ilegal să accesezi Internetul. Oricine o face ajunge după gratii.
  • În Emiratele Arabe Unite sunt interzise sărutatul și atingerile indecente în public.

Legi absurde

  • Numai celor din armată li se permite, în Barbados, să poarte haine de camuflaj.
  • În Danemarca legea permite deținuților să evadeze din închisori. Tot aici, posesorii de autovehicule, înainte de a urca la volan, trebuie să se uite sub propriile mașini să vadă dacă nu cumva sunt ascunși copii acolo.
  • Din 1992 importul, vânzarea sau mestecarea gumei (chewing-gum) sunt interzise în Singapore. Deoarece, înainte de interdicție, se cheltuiau circa 105.000$ anual pentru curățirea locurilor publice, cei care o folosesc sunt pasibili de amendă sau chiar de pedeapsa cu închisoarea.
  • Duelul este permis de lege în Paraguay, dacă participanții la duel fac dovada că au donat sânge.
  • În Liban bărbații pot să întrețină acte sexuale cu animalele, femele. Bărbații surprinși în timpul unui act sexual cu un animal de sex masculin sunt pedepsiți cu moartea, fără niciun fel de proces.
  • Un cetățean britanic nu are voie să moară în Palatului Parlamentului. Este interzis prin lege. În schimb, tot prin lege, orice gravidă din Marea Britanie poate să urineze oriunde dorește. Legi absurde ca la britanici, mai rar.
  • Samoa pedepsește soții care uită de ziua de naștere a nevestelor cu amendă.
  • În Indonezia masturbarea este pedepsită cu moartea, și nu oricum, ci prin decapitare.
  • În Arabia Saudită femeile nu au voie să conducă autovehicule, dar pot fi proprietarul de drept al lor.

   P.S. Ginecologilor din Bahrain le este interzis prin lege să privească direct organele genitale ale femeilor. Prin urmare, doctorii folosesc oglinzi în cursul consultațiilor.