În ultimul timp mă tot întâlnesc pe Internet cu această expresie incorigibilă și penibilă, care îndeamnă la acțiuni iresponsabile, reprobabile (condamnabile), ilegale, necinstite, murdare, pe cei cu o cultură superficială sau inexistentă: „asta înseamnă să fii mafiot”. Din păcate, această expresie incorigibilă circulă sub forma unor glume de prost gust, a unor imagini stimulatoare și îmbietoare spre acțiuni împotriva bunelor maniere sau a eticii elementare sau sub forma unor videoclipuri care sugerează ideea că șmecherii, șarlatanii și pișicherii sau escrocheriile și fraudele sunt caracteristica actuală a neamului românesc.

     Mai toate “publicațiile serioase” de pe Internet atribuie expresia „asta înseamnă să fii mafiot” unui dobitoc obscur, unui animal fără scrupule, fost bișnițar comunist, fără școală, care se consideră un “mafiot modern”, un “domn” al nimicniciei și care nu respectă nici măcar neamul din care se trage. Nici constrâns nu aș scrie aici numele unui asemenea pui de lele!

     Pentru cei care folosesc această expresie, exprimare sau sintagmă, sunt aproape sigur că nu cunosc semnificația cuvântului incorigibil, care se referă la persoane sau manifestările oamenilor care persistă în greșeli și nu se pot îndrepta (corija). Un sinonim ar fi inveterat, care nu are legătură cu veteranii sau mafioții înrăiți, ci cu înrădăcinarea unui defect, a unui viciu. Iar mafia a fost inițial o organizație teroristă secretă siciliană, care s-a răspândit ulterior în SUA și în alte țări și, practicând șantajul și asasinatul, încearcă să se substituie puterii publice prin propria formă de judecată și de pedeapsă, pentru a-și satisface prin orice mijloace interesele private. Avem exemple elocvente de la politicienii noștri, din toate partidele: de foarte sus, de sus, de mijloc, de mai jos, de jos…

     Mi-aș permite să sugerez să nu mai promovați bădăranii și inculții și să nu mai apreciați prin like-uri toate paginile și articolele aferente pentru „asta înseamnă să fii mafiot” sau pentru cuvinte asemănătoare, gen “stil mafiot”. Cred că ar trebui să scăpăm de mafioți!


Alte articole captivante


POSTERE 5      Cred că astea sunt ultimele postere (postere 5). Primul îmi place cel mai mult, iar al doilea este personalizat. Cum am mai zis, la preambul nu renunț!      Posterele pot fi folosite în multe scopuri, fiind de multe ori modalități de promovare ale ideilor și programelor celor ce se ocupă cu publicitatea, în special pentru evenimente muzicale sau filme, propaganda sau a unor diverse grupări ce încearcă...
IMAGINI HAIOASE 16      Plimbările mele pe cărările Internetului și corespondența prin e-mail cu prieteni adevărați sau virtuali mi-au dezvăluit multe fotografii amuzante, unele prin ridiculul sau comicul situaților, poze nostime și ilare sau într-un cuvânt imagini haioase. După ce le-am împărtășit mai întâi cu prietenii de pe Facebook, adăugându-le un scurt comentariu propriu, am decis să le public și aici, într-o serie mai ...
PROTECȚIA MUNCII      Protecția muncii ar putea fi definită ca un ansamblu de măsuri și acțiuni pentru ocrotirea vieții și a sănătății celor ce muncesc, pentru asigurarea desfășurării muncii în condițiile cele mai bune, prin prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor și prin eliminarea factorilor de risc și de accidentare prin informare, consultare, instruire, protejare.      Totuși...
CAPSULE DE DORMIT      Pentru momentele când trebuie să așteptați mai multe ore între zboruri și nu vreți să părăsiți aeroportul, s-a găsit o soluție să mergeți la culcare chiar acolo, în mijlocul terminalului. Aeroportul Abu Dhabi International tocmai a lansat capsulele de dormit, niște  scaune care se transformă complet în paturi plate, izolate de zgomot, lumină și curiozitatea celorlalți pasageri. Capsulele au acces la In...
SCUZE PENTRU ÎNTÂRZIERI ȘI ABSENȚE LA SERVICIU      Un studiu recent realizat asupra a 1.000 de angajați și 1.000 de șefi, cât și toate celelalte elaborate până în prezent, au arătat că scuzele invocate pot reprezenta o adevărată artă. Rezultatele confirmă că 60% dintre angajatori nu cred scuzele angajaților atunci când zic că sunt bolnavi, iar 40% dintre angajați invocă scuze extrem de “fragile”, care nu fac decât să trezească suspiciuni. Anumite scuze...
10 MINGI ARANJATE ÎN TRIUNGHI      Vă propun un exercițiu extrem de simplu, care se pretează pentru elevii din școala primară sau chiar și pentru cei mai mici. Pe o masă de ping-pong sunt 10 mingi aranjate în triunghi, triunghiul având vârful îndreptat în sus.      Trebuie să rearanjați sau să mutați numai 3 mingi de tenis de masă astfel încât să obțineți o așezare asemănătoare a celor 10 mingi aranjate în triunghi, dar de această da...
ȚĂRI AFECTATE DE FENOMENE METEO EXTREME      Mai mult de 530.000 de oameni au murit între anii 1994 și 2013 din cauza vremii extreme, potrivit unui nou raport al organizației neguvernamentale germanwatch. Cu ajutorul unui  indicator de risc climatic, organizația a combinat numărul mediu de decese și valoarea pierderilor financiare din ultimii 20 de ani pentru a clasifica țările care au fost afectate cel mai mult de fenomene meteo extreme. În aces...
18 IMAGINI HAIOASE      Din categoria, deja încetățenită, intitulată imagini haioase va ofer azi încă 18 imagini haioase cu un scurt comentariu. Sper să vă placă! Vin Opula - de T(r)os(nește)cana. Șezlong anti-turtire. O dezbatere la modă. O umbrelă de plajă la purtător. Una din cărțile scrise la închisoare de către Gigi Becali.  O ținută extrem de elegantă... WC pentru bărbați, personalizat. Comutatoa...
GERMENI ȘI MICROBI LA RESTAURANT      Germeni și microbi întâlnim la tot pasul, dar probabil nu știți unde se găsesc prin restaurante.      Un adult poate atinge chiar și 30 de obiecte sau suprafețe într-un minut, inclusiv cele care conțin germeni și microbi, cum ar fi întrerupătoarele pentru lumină, clanțele ușilor, telefoane, telecomenzi, etc. La domiciliu, fiecare face tot ce știe și poate pentru a menține curățenia și germenii la dist...
POSTERE 3      Am venit și cu următorul calup de postere (postere 3). La preambul nu renunț!      Posterele pot fi folosite în multe scopuri, fiind de multe ori modalități de promovare ale ideilor și programelor celor ce se ocupă cu publicitatea, în special pentru evenimente muzicale sau filme, propaganda sau a unor diverse grupări ce încearcă să transmită un mesaj.      Un poster se lipește, de obicei, pe o supraf...