Limbajul corpului este mult mai important decât cuvintele sau expresiile faciale, fiind factorul determinant care arată modul în care cineva sau ceva ne face să ne simțim. Dar totodată există câteva expresii universale non-verbale care trădează o stare de neliniște, o nervozitate sau frământări, îngrijorări și temeri de orice fel. De fapt, organismul uman este într-un fel „programat” să afișeze starea de neliniște și de nervozitate și, de asemenea, să o recunoască la persoanele din jur.

   Acestea sunt unele dintre cele mai comune expresii universale non-verbale care arată o stare de nervozitate și care sunt foarte greu de controlat.

   1. Clipiri dese (mai frecvente). Cercetătorii au demonstrat că rata de clipire a ochilor crește semnificativ atunci când suntem stresați sau nervoși, dar și atunci când mințim. Este un răspuns psihologic automat de care nici nu ne dăm seama.

Expresii universale non-verbale - Clipiri frecvente

   Notă: numărul de clipiri spontane este semnificativ mai mare la femei decât la bărbați, femeile clipind în medie de 19 ori pe minut, iar bărbații doar de 11 ori. De asemenea, frecvența clipirilor spontane este mai mare la tineri decât la vârstnici.

   2. Strângerea buzelor. În general, această manifestare, care este însoțită uneori și de încleștarea dinților, este un indicator al unei suferințe psihologice. Alteori indică o stare de presiune sau de îngrijorare sau o așteptare încordată și, de asemenea, uneori poate indica faptul că persoana respectivă minte. Există și o manifestare radicală prin mușcarea buzelor.

Expresii universale non-verbale - Strângerea buzelor

   3. Frământarea mâinilor. Acest comportament are mai multe forme: unii își strâng mâinile și le mișcă pe diverse direcții, alții își împletesc degetele și efectuează mișcări neîndemânatice, pe când alții își trosnesc degetele sau își freacă palmele. Manifestările acestea repetitive denotă o modalitate pentru liniștirea nervilor, care poate fi total inconștientă.

   4. Atingerea feței. Când oamenii sunt nervoși pot să-și strângă obrajii, să-și preseze diverse zone ale feței sau să-și frece fruntea. Toate aceste acțiuni ale mâinilor asupra feței au un efect de calmare, deoarece prin apăsarea nervilor faciali poate fi liniștit creierul.

   5. Joaca cu părul. Învârtirea unor șuvițe de păr între degete în mod repetat este tot o acțiune pentru a atenua o stare de neliniște sau de nervozitate. Sub un stres extrem, această manifestare poate deveni patologică, unii oameni ajungând chiar să-și smulgă părul. Joaca cu degetele prin păr poate fi în unele cazuri și un semn de îndoială sau ezitare, dar și un semn de plictiseală.

Sursă: Business Insider