Mirosul picioarelor este o problemă cu care se confruntă multe persoane și creează disconfort, chiar senzația de jenă, iar uneori duce la apariția unor complexe de inferioritate.

   Primul lucru care afectează mirosul picioarelor este transpirația. Unele locuri din corpul uman au concentrații mai mari de glande sudoripare, iar picioarele sunt pe primul loc în această listă. Fiecare picior are peste 250.000 de glande sudoripare. S-a estimat că, în condiții extreme, un singur picior ar putea să producă într-o zi aproape jumătate de litru de transpirație. Însă transpirația nu este problema în sine fiindcă, indiferent în ce parte a corpului se produce, este inodoră, fiind alcătuită în principal din apă și săruri minerale.

   Observație: oamenii de știință din domeniul medical cred că numărul foarte mare de glande sunt o reminiscență primitivă, din vremea când primii reprezentanți ai speciei umane mergeau desculți. De aceea, temperatura picioarelor creștea mai mult și organismul uman s-a adaptat, apărând glandele sudoripare, cu rol de reglare termică.

   Mirosul caracteristic al picioarelor este produs de bacteriile care trăiesc pe piele și se hrănesc cu transpirația și cu resturile de epidermă exfoliată (pe care de cele mai multe ori nu o vedem cu ochiul liber), producând diverse reziduuri cu miros puternic. Acest lucru se întâmplă pe tot corpul, numai că, în alte părți ale corpului, transpirația se evaporă rapid și bacteriile nu au timp pentru a se hrăni cu ea.

Explicația științifică pentru mirosul picioarelor

   În urma hrănirii bacteriilor rezultă trei principale tipuri de reziduuri (deșeuri bacteriene):

  1. acid propanoic (sau acid propionic) – CH3-CH2-COOH – care are un miros acru, rânced.
  2. metantiol (sau metil mercaptan) – CH3 SH – care are un miros de sulf și brânză sau varză stricată.
  3. acid izovaleric (sau acid 3-metilbutanoic) – (CH3)2 CHCH2 CO2H – care are un miros brânzos și de oțet rânced.

Mirosul picioarelor

   Al doilea motiv pentru care picioarele miros mai urât decât orice altă parte a corpului are legătură cu șosetele și încălțămintea. Din cauza pantofilor și ciorapilor, transpirația de pe picioare nu se poate evapora repede, materialul lor absorbind lichidul. Mediul umed, călduț și fără multă lumină este ideal pentru înmulțirea bacteriilor care devin apoi înfometate. La descălțare, mirosul neplăcut este produs de reziduurile eliminate de bacterii și impregnate în încălțăminte, ciorapi și piele.

   Bărbații transpiră în general mai mult decât femeile, așa că picioarele lor miros mai urât. Se asemenea, picioarele vor mirosi mai tare într-o zi călduroasă de vară decât într-una friguroasă fiindcă transpiră mai mult. Pentru eliminarea mirosului neplăcut al picioarele soluțiile sunt simple: spălarea picioarelor cu săpun antibacterian (sic!), eliminarea pielii moarte, folosirea șosetelor de bumbac, mereu curate, aerisirea pantofilor și eventual utilizarea unor deodoranți.

Sursă: acs.org