Transformarea femeii în mamă este poate cel mai frumos lucru din viața unei femei, dar totodată nelipsit de multe frustrări și momente mai puțin plăcute. Maternitatea este o metamorfoză care produce o transformare evidentă a vieții unei femei pe toate planurile, mai cu seama din punct de vedere biologic și emoțional.

   Laptele mamei este hrana cea mai valoroasă în primele luni de viață pentru un copil. Ultimele cercetări la Universitatea din Manchester au demonstrat că femeile oferă o altă formă de lapte copilului în primele 11 săptămâni de sarcină, prin secreția de substanțe nutritive pentru embrion, pe care le-au numit „lapte uterin” sau lapte de „pântec”. În primele săptămâni de sarcină, embrionul este prea mic și delicat pentru a fi aprovizionat cu substanțe nutritive prin cordonul ombilical. De aceea, glandele din mucoasa uterului produc o substanță dulce (polizaharidă) cunoscută sub numele de glicogen și fragmente de proteine zaharoase (cunoscute sub numele de glucoproteine, dintre care unele joacă un rol important în protejarea împotriva infecțiilor). Aceste secreții sunt absorbite în placentă și apoi utilizate de către embrion ca să se dezvolte (crească).

Transformarea femeii în mamă

   După aproximativ 11 săptămâni, nivelurile acestor secreții încep să se estompeze pentru că embrionul este destul de mare pentru a primi substanțe nutritive prin cordonul ombilical. Această descoperire ar putea ajuta la îmbunătățirea și dezvoltarea unor noi metode de tratament pentru fertilitate.

   Animația următoare este extrem de sugestivă și arată cum organele interne ale mamei trebuie să se adapteze pentru a face loc fătului în creștere. Privind toate aceste modificări semnificative, de la concepție până la punctul de naștere – inima lucrează din ce în ce mai greu și fătul, pe măsură ce crește, apasă mai tare pe mai multe organe importante cum ar fi stomacul, intestinele, ficatul, rinichii, vezica urinară sau plămânii – realizăm cât de mult disconfort provoacă mamei copilul prin dezvoltarea lui.