În zilele noastre noțiunea de luna de miere are un sens plăcut, pozitiv, dar această tradiție are la bază niște obiceiuri nu tocmai fericite pentru tânăra mireasă. Această sintagmă este legată de concepțiile medievale asupra femeii și asupra căsătoriei. În Evul Mediu dragostea era considerată un sentiment distrugător, care nu avea sens, o pasiune bazată mai degrabă pe porniri instinctive, ci nu pe spiritualitate, atât de mult prețuită în acele vremuri. La baza uniunii dintre soți stătea, în general, prietenia, uneori respectul și mai rar fidelitatea.

   Cuvântul scandinav hjunottsmanathr, care înseamnă de fapt „în ascuns”, este considerat de unii ca fiind originea expresiei luna de miere. Bărbații scandinavi răpeau fete din sate și le țineau ascunse până când rămâneau gravide sau până când familia fetei înceta să o mai caute, în speranța că se vor îndrăgosti de ei. De obicei petreceau cam o lună singuri, izolați de restul lumii. Mierea se pare că este inclusă în această expresie, întrucât „mirele” folosea o băutură bazată pe miere pentru a-și ameți iubita, ca să nu mai încerce să fugă.

   O altă teorie pentru expresia luna de miere provine din antichitate, când vinul îndulcit cu miere se consuma la căsătorii și după acestea. Vinul dulce, cunoscut sub numele de hidromel sau mied, era recunoscut de a avea pretinse proprietăți afrodiziace și era, de asemenea, considerat de mulți că sporește fertilitatea cuplului căsătorit. Babilonienii și barbarii beau vin cu miere timp de treizeci de zile după ziua nunții. O lege din Babilon stabilea că tatăl fetei proaspăt măritate trebuie să-i asigure ginerelui hidromel în fiecare noapte, timp de o lună de zile, după nuntă.

   Mențiune: se presupune că Attila a murit din cauza unei supradoze de hidromel la propria-i nuntă. Poate a fost primul atac de cord produs de „viagra” antică!

   Apoi, mai spre zilele noastre, procrearea era principalul motiv pentru care se încheiau căsătoriile. Când căsătoria era aranjată de rudele celor doi, adesea din perioada copilăriei acestora, era normal să nu existe sentimente puternice, dragostea fiind exclusă ca mobil, iar primele legături afective și împlinirea căsătoriei prin zămislirea de urmași aveau nevoie de o perioadă de grație de o lună. Formula modernă a miresei și a mirelui care plecă spre o altă destinație după ceremonia de căsătorie a început în perioada victoriană, în Anglia. Costul lunii de miere era plătit în mod normal de mire sau de familia sa. În acele vremuri, mirele și mireasa erau în general separați până la ceremonia matrimonială și apoi, după nuntă, mergeau împreună undeva departe, era prima oportunitate ca să se cunoască în pace și liniște.

   Cele mai multe cupluri de azi se gândesc cu nerăbdare la luna de miere ca la o perioadă fără griji după stresul cu pregătirile și organizarea nunții și în care pot să-și satisfacă diverse pofte materiale, în locuri exotice, mult visate. Pentru miresele moderne nu mai este relevant să se întoarcă din luna de miere gravide. Oricare ar fi scenariul, luna de miere este așteptată cu neastâmpăr de către toate cuplurile, ca un moment special în viața lor.