Azi vă propun un scurt test de gândire, unii zic extrem de simplu, un fel de ghicitoare logică pe care l-am intitulat caseta cu 1 milion de euro, din simplul motiv ca să fie mai atractiv, din punct de vedere material. Toată lumea încearcă să găsească sau să obțină cât mai mulți bani prin cele mai neortodoxe căi, procedee sau metode. Sunt convins că veți găsi rezolvarea, dar banii rămân totuși la mine.

   Aveți în față, în imaginea de mai jos, trei casete identice. Prima este executată din aur pur, a doua este fabricată din argint de cea mai bună calitate, iar cea de-a treia este confecționată din bronz, un metal fără valoare mare. În interiorul uneia dintre aceste casete se găsește un milion de euro, în bancnote cu valoare mare. Bineînțeles, fără a avea posibilitatea de a le deschide pe nici una, trebuie să aflați, pe baza indiciilor sau afirmațiilor următoare, unde se ascunde această importantă sumă de bani.

   Iată care sunt datele cunoscute (indiciile) pentru fiecare casetă în parte:

  1. Caseta din aur este însoțită de o inscripție care are următoarele cuvinte: „un milion de euro se găsește în această casetă”.
  2. Caseta din argint este însoțită de o inscripție care are următoarele cuvinte: „milionul de euro nu se află în această casetă”.
  3. Caseta din bronz este însoțită de o inscripție care are următoarele cuvinte: „milionul de euro nu este în caseta din aur”.

Caseta cu 1 milion de euro

   Dintre aceste trei afirmații (indicii) numai una este adevărată. Poate să pară destul de simplu la început, dar necesită o abordare mai minuțioasă, chiar sistematică, deoarece „ghicitoarea” este suficient de complexă pentru a vă conduce pe calea greșită, dacă nu sunteți suficient de atenți. Ceea ce pare uneori ușor pentru anumite persoane nu este întotdeauna evident de simplu pentru altele sau altcineva.

   Răspunsul, zic eu explicitat îndeajuns, poate fi verificat mai jos, cu un clic. Alte chestii asemănătoare le găsiți la categoria perspicacitate.