Fierbătorul electric a fost îmbunătățit constant de când a fost inventat, dar doi tineri din Danemarca și-am propus să-l reproiecteze de la zero în scopul de a economisi energia electrică și pentru a schimba obiceiurile zilnice ale oamenilor. Fierbătorul creat de ei, numit Miito, este un fierbător electric prin inducție și este mult mai eficient pentru că încălzește numai cantitatea de apă de care aveți nevoie, economisind timp și energie.

Fierbător electric prin inducție

   Acest nou dispozitiv inovator încălzește apa direct în vasul care ne trebuie, eliminând astfel încălzirea apei în exces. Pur și simplu se umple o cană cu apă, se așeză pe baza de inducție și se scufundă o tijă metalică în lichid. Baza de inducție încălzește tija, care apoi încălzește lichidul din jurul ei. Miito funcționează pentru orice tip de vase neferoase, de orice dimensiune, de exemplu, o oală sau o cană și, de asemenea, poate încălzi orice lichid (apă, lapte, supă etc.). Forma simplă a tijei produce mai puțin calcar decât un dispozitiv normal, putând fii curățată cu ușurință.

Fierbător electric prin inducție 1

   Fierbătorul electric prin inducție nu are niciun buton de pornire/oprire: pur și simplu se ridică tija de pe bază și se trece automat la modul „standby”. În schimb, la contactul tijei cu materialul feros al plăcii de inducție întreaga putere de inducție pornește și încălzește tija metalică. Când lichidul a fost fiert dispozitivul se mută înapoi în standby.

   Potrivit calculului efectuat de Energy Saving Trust din Marea Britanie, dacă toți locuitorii regatului ar folosi dispozitivul într-o zi în locul încălzitoarelor tradiționale, cu energia electrică economisită s-ar putea lumina toate străzile din Anglia pentru o noapte. Asta da economie!