Hainele sau rufele șifonate sau necălcate pot spune că fac parte din viața noastră, ca și impozitele și taxele, tricourile, bluzele și pantalonii mototoliți putând crea uneori o stare de iritare sau chiar una deprimantă. Oamenii se luptă cu ridurile pielii și șifonarea hainelor de ani de zile, chiar prin atacuri moleculare. Până la urmă ce este șifonarea? Și cum poate fi ea învinsă o dată pentru totdeauna? Pentru o lungă perioadă de timp, răspunsul la a doua întrebare a fost căutat în detergenții pentru rufe, dar anul acesta noi tehnologii, cum ar fi Swash, au regândit sistemul de îngrijire a îmbrăcămintei, aducându-ne pe un teritoriu mult mai confortabil.

     Știința din spatele șifonării este destul de simplă. Principalele cauze ale încrețiturilor  îmbrăcămintei sunt căldura și apa. Atât materialele organice cât și cele sintetice sunt formate din molecule care au legături între ele. Atunci când hainele se încălzesc sau se udă, aceste legături moleculare se deteriorează sau se rup, iar când se răcesc și se usucă se formează noi legături, cauzând încrețiturile. Anumite țesături, cum ar fi lâna, nailonul și poliesterii, au o “temperatură de tranziție vitroasă”, iar altele, cum ar fi bumbacul, celofibrele și inul au legături moleculare cu ajutorul hidrogenului, dar toate sunt supuse șifonării datorită ruperii și refacerii legăturilor moleculare.

Șifonare

     Cel mai recent produs pentru a combate șifonarea îmbrăcămintei se numește Swash. Acest sistem este de fapt o mini-curățătorie la domiciliu, care se bazează pe pulverizarea  îmbrăcămintei cu o combinație de apă și un neutralizator de pH și apoi prin uscare la aproximativ 190 de grade. După zece minute de tratament, cămașa sau pantaloni sunt proaspete, plăcut mirositoare, călduțe și netede (neșifonate).

Cămașă

     Primul video face prezentarea generală, iar cel de-al doilea arată principiul de funcționare.

 


Alte articole captivante


DESCOPERIRI ARHEOLOGICE INCREDIBILE      De-a lungul anilor, s-au făcut descoperiri arheologice incredibile, găsindu-se câteva artefacte care dovedesc că oameni, probabil ca noi, au existat acum sute de mii de ani sau chiar milioane de ani. Există zeci de obiecte preistorice descoperite prin lume, a căror realizare implică un nivel avansat al tehnologiei, nepotrivit cu momentul în care se crede că au fost create. Astfel de obiecte au stârnit ...
REPRODUCERE FĂRĂ SEX      Spre surprinderea oamenilor de știință, un pește mare, pe cale de dispariție – peștele ferăstrău – a apelat la reproducere fără sex, un fel de naștere virgină. Aceasta este prima dovadă solidă a unei astfel de reproducere asexuată (reproducere prin spori sau prin diviziune), în sălbăticie, pentru un animal vertebrat.      Reproducerea asexuată este adesea întâlnită printre nevertebrate și a fost obser...
CURSANTUL ANULUI      Am aflat un lucru care m-a impresionat! Domnul Rădulescu Ion, din județul Constanta, CNP 1371030131223, în vârstă de peste 74 de ani, poate fi considerat cursantul anului pentru că s-a înscris să urmeze cursurile unei școli de conducători auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria “B”, în baza contractului de școlarizare încheiat la data de 13.06.2012. Va voi anunța rezultatele examină...
AMPRENTA SANGVINĂ      Îmbătrânirea umană este un proces influențat de factori genetici, stilul de viață și de mediu, dar genele dobândite sunt esențiale. Modificările moleculare care influențează felul în care îmbătrânim de-a lungul timpului sunt declanșate de modificări epigenetice. Un studiu realizat pe probe de sânge donate de către mai mult de 6.000 de perechi de gemeni a analizat pentru prima dată modificările epigenet...
IMAGINI HAIOASE 16      Plimbările mele pe cărările Internetului și corespondența prin e-mail cu prieteni adevărați sau virtuali mi-au dezvăluit multe fotografii amuzante, unele prin ridiculul sau comicul situaților, poze nostime și ilare sau într-un cuvânt imagini haioase. După ce le-am împărtășit mai întâi cu prietenii de pe Facebook, adăugându-le un scurt comentariu propriu, am decis să le public și aici, într-o serie mai ...
ELIXIRUL VIEȚII POATE FI O BACTERIE      Elixirul vieții, o băutură cu proprietăți miraculoase, a fost căutat de alchimiști încă din Evul Mediu pentru viața (tinerețea) veșnică. Cercetătorii ruși au anunțat că o simplă bacterie, denumită Bacillus F, poate fi secretul în creșterea longevității și stimularea sistemului imunitar.      Bacteria, care are vârsta de 3,5 milioane de ani, a fost descoperită în 2009 de Anatoli Brouchkov, un cercetăto...
FRUCTE NECUNOSCUTE LA NOI      Magazinele de specialitate și supermarket-urile din Europa extind în mod constant selecțiile lor de fructe exotice sau de pe alte continente. Cu toate acestea, există încă o mulțime de fructe puțin frecvente, mai ales aici, la noi, care sunt de bază pe alte piețe alimentare din lume. Iată câteva dintre ele, despre care, probabil, nu aveți informații mai deloc. 1. Sugar apple (mărul de zahăr)      Măr...
MAȘINĂRIA CARE NE TREBUIE      „Dalek” este porecla unei mașini construită pentru astuparea gropilor, cu un randament foarte bun, fiind de 30 de ori mai rapidă decât metoda convențională de reparații. Testele efectuate în Marea Britanie, pe drumurile din Bedfordshire, s-au încheiat cu un succes unanim recunoscut, mașinăria dovedind că-și face treaba foarte bine.       Pe lângă faptul că este mult mai rapidă decât metodele actuale...
AȘTEPTAREA      În urmă cu câțiva ani, directorii aeroportului Houston s-au confruntat cu o problemă de relație. Pasagerii depuneau unui număr exagerat de plângeri cu privire la așteptarea prea lungă pentru preluarea bagajelor. Ca răspuns, au crescut numărul lucrătorilor care se ocupau de bagaje și așteptarea medie a scăzut la numai opt minute. Dar plângerile au persistat. După o analiză mai atentă la fața locului, au...
ORGASMUL ESTE SĂNĂTATE CURATĂ      Orgasmul poate fi definit ca punctul culminant al excitației sexuale sau gradul suprem de voluptate ce apare la sfârșitul actului sexual. Multe studii, care însă nu au cuprins toate națiile de pe Pământ, au arătat că aproximativ 30% dintre femei nu au orgasm, nu experimentează orgasmul sau consideră actul sexual ca fiind dureros. Dar toți specialiștii susțin că orgasmul este esențial pentru sănătatea u...