Cetățenia, inclusiv română, este definită drept condiția juridică de cetățean sau calitatea (dreptul) de a fi cetățean a unui stat. Iar cetățeanul este o persoană care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat, lăsând deoparte termenul de adresare pentru o persoană al cărei nume nu-l cunoaștem. De aceea, un examen pentru cetățenia română nu este atât de simplu cum pare la prima vedere.

   Cetățenii străini care vor să devină cetățeni români trebuie să răspundă la mai multe întrebări, în cadrul unui interviu. Întrebările pentru viitorii cetățeni români trebuie să aibă la bază Constituția, geografia și istoria României, noțiuni elementare de cultură și de civilizație românească, care, în mod normal, ar trebui să le asigure integrarea în viața socială. Ceea ce nu știm noi, actualii cetățeni români, este că examenul candidaților nu se bazează pe un anumit punctaj, candidații fiind declarați admiși sau respinși de către Comisia pentru Cetățenie, care apreciază cunoștințele solicitanților în ansamblu, printr-o raportarea diferențiată la posibilitățile intelectuale și în funcție de gradul de educație al fiecăruia, fără discriminare(?), nefiind stabilit un număr fix de întrebări la care aceștia trebuie să răspundă corect (!).

   Dacă din frazele de mai sus ați recunoscut România, ca mod de abordare a politicii sale generale, nu rămâne decât să râdeți la următoarele răspunsuri date de candidații la examen pentru cetățenia română, publicate de revista Tango, acum doi ani. Sursa nu poate fi verificată, dar având în vedere condițiile drastice de examinare, nediscriminatorii, sigur sunt printre noi.

– Știți cine este președintele României?
– Da, domnul Troian Băsculescu.    

– Cine a fost Ștefan cel Mare?
– A fost un președinte român care a reușit să bage România în NATO.

– Ce știți despre relieful României?
– Este un relief bun, unde din păcate există și infractori.

– Cine are drept de vot în România?
– Cine zice Guvernul.

– Ce vă place dumneavoastră cel mai mult în România?
– Faptul că e deschisă până târziu, aici e o viața care noi n-am avut-o.

– Aveți prieteni români?
– Am, dar nu mai am, ei au furat de la mine niște afaceri. Dar nu supărat, nu sunt, nu supărat, Dumnezeu are griji.

– Știți care este religia majoritară în România?
– Este creștini din aceia care nu stau pe scaun în biserică.

– Aveți un loc de muncă în România?
– Nu am loc căci este foarte aglomerat, mai ales dimineața și seara.

– Ce apreciați la poporul român?
– Căci îi place negrii mai mult decât țiganii, deși țiganii sunt nu așa de negri.

– Vă place muzica românească?
– Da, mie îmi place foarte mult, pentru că cântă despre lucruri fără război și Fuego și Pepe sunt niște un fel de simbol etnic.

– Cunoașteți vreun sportiv român?
– Nu cunosc pe nimeni, dar îi știu pe toți, unii sunt Civu, Haghi, Ghicu, Nadia, Ducadal, Curnicova și Becali.

– Care e cea mai importantă calitate a cetățeanului român?
– Calitatea întâi.

– Aveți familie?
– Am, dar nu este familia mea, este familia lui prietenul meu.

– Pe o scară de la 1 la 10, la ce nivel credeți că vă aflați cu limba română?
– Nu am scară acasă, locuiesc la un bloc.

– Ce impresie aveți despre istoria României?
– E foarte frumoasă pentru că are culori strălucite pe copertă.

– Cu ce vă ocupați aici, în România?
– Eu nu sunt ocupat cam niciodată.

   Totuși, ca să nu credeți că examenul acesta este o bagatelă pentru cei care nu „dau din urechi”, sunt și întrebări serioase, așa cum le-a precizat Gandul.Info, anul acesta.

  • Ce se înțelege prin libertatea conștiinței? RĂSPUNS: libertatea gândirii și a opiniilor, libertatea ideilor proprii, precum și libertatea religiei.
  • Cine are dreptul de a fi ales în funcții publice? RĂSPUNS: toți cetățenii români majori (bărbați sau femei) cu domiciliul în țară.
  • Ce este Consiliul Suprem de Apărare a Țării? RĂSPUNS: este instituția care organizează și coordonează activitățile care privesc apărarea țarii și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii.
  • Cine numește judecătorii Curții Constituționale? RĂSPUNS: Curtea Constituțională este alcătuită din 9 judecători numiți după cum urmează: 3 dintre judecători sunt numiți de Camera Deputaților, 3 sunt numiți de Senat și 3 de Președintele României.
  • Care este rolul Ministerului Public? RĂSPUNS: reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept drepturile și libertățile cetățenilor.
  • Când a fost adoptată prima Constituție a României? RĂSPUNS: a fost adoptată în anul 1866, în timpul domniei principelui Carol de Hohenzollern (regele Carol I), care i-a succedat la conducerea țării lui Alexandru Ioan Cuza. Prima Constituție a României a avut ca model legea fundamentală a Belgiei.
  • Ce lungime are litoralul românesc? RĂSPUNS: 245 de km.
  • Cine elaborează proiectul bugetului? RĂSPUNS: Guvernul, dar trebuie aprobat de Parlament.
  • Din ce categorie de limbi face parte limba română? RĂSPUNS: Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană.
  • Cum se numea zeul suprem al dacilor? RĂSPUNS: Zalmoxis.

   Referitor la ultimele 10 întrebări, ați promovat interviul pentru obținerea cetățeniei române?

   P.S. Acest articol mi-a fost sugerat indirect de către amicul Daniel Căzănescu.