Nici astăzi nu știm cu exactitate când a apărut limbajul vorbit, dar este sigur că diversitatea lingvistică este amenințată. Dar astăzi știm că există peste 6 000 de limbi în uz în întreaga lume sau, după unele surse, relativ recente, 6909 de limbi vorbite. Extrem de multe, dar mai mult de jumătate dintre ele au mai puțin de 3 000 de vorbitori. Pe fiecare dintre aceste două continente, Asia și Africa, se vorbesc peste 2 000 de limbi.

     Printr-un comunicat AFP, un grup de experți și cercetători lingvistici au anunțat că prosperitatea economică este cel mai mare dușman al limbilor minoritare, enumerând zone ca Australia, America de Nord, regiunea Himalaya și Brazilia ca fiind principalele puncte cu risc de extincție. Ei au ajuns la concluzia că aproximativ un sfert din limbile lumii sunt amenințate.

     După ce au adunat date cu privire la numărul de vorbitori ai unei limbi, zona lor geografică, precum și ratele de creștere sau de declin, specialiștii consideră că influența globalizării sau schimbările de mediu și schimbările socio-economice amenință limbile mai puțin folosite azi. Astfel, pe măsură ce economiile se dezvoltă, limbajul domină sferele politice și educaționale ale unei națiuni, oamenii fiind nevoiți să se adapteze la limba dominantă, ca să nu fie lăsați pe dinafară. De aceea, trebuie încurajat bilingvismul pentru a se păstra diversitatea lingvistică din lume.

Diversitate lingvistică

     Spre știință:

  • Papua Noua Guinee are peste 820 de limbi în uz și este țara cu cele mai multe limbi vii din lume.
  • Prima limbă scrisă care a existat vreodată a fost sumeriana (aproximativ 3200 î.Hr.).
  • Somalia este singura țară din lume unde toți locuitorii vorbesc o singură limbă.
  • Cea mai neobișnuită limbă din lume este considerată limba bască, vorbită în nord-vestul Spaniei (și parțial în sud-vestul Franței), deoarece nu seamănă cu nici o altă limbă din lume.
  • Cea mai tânără limbă din lume este Afrikaans, vorbită în Africa de Sud.
  • Limba engleză are cele mai multe cuvinte distincte (aproximativ 250 000), în timp ce limba Taki este limba cu cele mai puține cuvinte (aproximativ 340). Limba taki este vorbită de circa 120 000 de locuitori ai Surinamului.
  • Vatican este singura țară din lume unde limba latină este limbă oficială.
  • Berberii din Africa de Nord sunt singurii care nu au o formă scrisă a limbii lor.
  • Limba chineză, mai exact, dialectul mandarin, este cea mai vorbită limbă din lume (peste un miliard de vorbitori), urmată de spaniolă (circa 400 de milioane de vorbitori), engleză (circa 330 milioane de vorbitori) și arabă (circa 225 de milioane de vorbitori).
  • Limba engleză este cea mai studiată limbă din lume, numărul total al vorbitorilor depășind 1,5 miliarde de persoane.

 


Alte articole captivante


CEL MAI MARE HOTEL DIN LUME N-A AVUT NICIUN TURIST      Pe o plajă destul de largă din insula germană Rügen din Marea Baltică se află cel mai mare hotel din lume, care în lunga lui istorie n-a avut ocupată nicio cameră de vreun turist. Acest grandios complex hotelier, dar pustiu, se întinde pe aproape 5 kilometri și are 10.000 de dormitoare, multe dintre ele cu priveliște către mare.      Această stațiune monobloc de la malul mării, numită Prora, a fost ...
SUPRAPONDERALI vs SUBPONDERALI      Kilogramele în plus nu sunt cauza unei morți premature, arată un mai vechi studiu. O analiză a înregistrărilor unor pacienți timp de șase ani arată că a fi supraponderal sau obez ușor nu a fost asociată cu un risc crescut de deces prematur. Obezii severi pot fi cauza unei morți premature, dar numai în cazul în care kilogramele în plus au fost însoțite de diabet zaharat și hipertensiune arterială.     ...
STATUL JOS (!)      De-a lungul istoriei evoluției umane, omul a avut îndeletniciri care l-au obligat să-și petreacă cea mai mare parte a vieții umblând sau stând în picioare. Până acum aproximativ 100 de ani, când aproape toată populația muncea în agricultură sau în fabrici, obezitatea nu exista. Sedentarismul este un cuvânt foarte recent, iar statul tot mai mult pe scaun începe să își arate efectele negative pentru sănă...
COMPANII AERIENE CU LOCURI DE LUX      Unele companii aeriene cresc taxele și înghesuie mai multe scaune în avion, altele recurg la diverse strategii de fidelitate pentru clienți, iar unele dintre ele încercă să atragă călătorii prin condiții de lux sau chiar prin apartamente de primă clasă. Asociația Internațională de Transport Aerian a constatat că locurile la clasa întâi și cele de la business-class alcătuiesc doar 8% din toate taxele, d...
PUBLICITATE PRIN FERESTRE      Cu toții ne-am obișnuit cu diverse metode de publicitate: panouri publicitare, reclame în mass-media, bannere, etc. și auzim de publicitate la tot pasul. Pare ireal, dar se poate face publicitate prin ferestre, cu un nou concept care aduce literalmente anunțuri publicitare direct în cap.      Începând din luna ianuarie a.c. navetiști din Germania (zona Munchen și Renania de Nord-Westfalia) au avut par...
RISCUL DE SĂRĂCIE SAU EXCLUZIUNE SOCIALĂ      Unul dintre cele cinci obiective principale ale Strategiei UE este de a reduce sărăcia prin eliminarea a cel puțin 20 de milioane de oameni supuși riscului de sărăcie sau excluziune socială până în anul 2020. Acest articol prezintă comparații geografice ale indicatorului care descrie sărăcia și excluziunea socială în Uniunea Europeană, folosind cele mai recente date (2011 și 2012) din statisticile UE r...
SCĂPĂM DE PUNGILE DIN PLASTIC?      Pungile din plastic nu sunt biodegradabile și, de aceea, sunt o amenințare serioasă pentru ecosistemele naturale, reprezentând o problemă care nu și-a găsit încă rezolvarea. Transformarea acestor materiale din plastic, a pungilor de plastic comercializate pentru alimente, prin "reciclare nano-tehnologică" oferă mai nou o posibilă soluție pentru reducerea poluării mediului, în același timp cu producerea...
CELE MAI AMUZANTE INSULTE DIN ISTORIE      Marii oameni de cultură sau politici au avut întotdeauna răspunsuri potrivite la întrebări deranjante sau pentru alte persoane pe care nu le agreau. Mai jos aveți o mică colecție de răspunsuri, replici și afirmații pline de duh ale unora dintre ei. Ar putea fi considerate ca o parte dintre cele mai amuzante insulte din istorie. Ce părere aveți despre civilizația occidentală? Cred că ar fi o ide...
AGRICULTURA DE INTERIOR      Un depozit într-un parc industrial poate fi viitorul agriculturii sau mai bine zis a legumiculturii și grădinăritului. Dar acest lucru relativ straniu este din ce în ce mai folosit în multe zone.      Hala sau depozitul este o atmosferă curată, cu un climat controlat, plină de plante perfecte. Ele cresc 22 de ore pe zi, 365 de zile pe an, neatinse de dăunători și scăldate într-o lumină rozalie, strani...
BENZINĂ SINTETICĂ      Air Fuel Synthesis (AFS), o companie din Teesside, Anglia este un pionier la nivel mondial în dezvoltarea de combustibili sintetici, ca o alternativă la combustibilii fosili. Compania beneficiază de un program de dezvoltare în valoare de 1,1 milioane £ și a construit un reactor de combustibil în aprilie 2012, care produce hidrocarburi sintetice lichide (metanol) din dioxid de carbon și hidrogen, iar ap...