Unul dintre cele cinci obiective principale ale Strategiei UE este de a reduce sărăcia până în anul 2020 pentru cel puțin 20 de milioane de oameni supuși la riscul de sărăcie sau excluziune socială. Acest articol prezintă comparații geografice ale indicatorului care descrie sărăcia și excluziunea socială în Uniunea Europeană, folosind cele mai recente date (2011 și 2012) din statisticile UE referitoare la venituri și condiții de viață.

   În 2012, 124,2 milioane de oameni din UE-28 (sau 24,8% din populație) au fost la risc de sărăcie sau de excluziune socială, comparativ cu 24,3% în 2011. Indicatorul risc de sărăcie sau de excluziune socială este definit ca ponderea din populație în cel puțin una dintre următoarele trei condiții:

  1. cu risc de sărăcie, adică sub pragul de sărăcie;
  2. într-o situație de sărăcie severă. Acest indicator măsoară procentul populației care nu își pot permite, cel puțin trei dintre următoarele nouă elemente:
    • să își plătească facturile pentru chirie, ipotecare sau de utilități;
    • să-și încălzească locuința în mod corespunzător;
    • să facă față unor cheltuieli neprevăzute;
    • să mănânce carne sau proteine ​​în mod regulat;
    • să meargă în vacanță;
    • un televizor;
    • o mașină de spălat;
    • un autoturism;
    • un telefon.
  3. trăiesc într-o gospodărie cu o intensitate a muncii foarte scăzută. Indicatorul persoane care locuiesc în gospodării cu intensitate de lucru redus este definit ca numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie cu o intensitate de lucru sub un prag stabilit la 0,20 (au lucrat mai puțin de 20% din potențialul total în cursul celor 12 luni anterioare). Intensitatea de lucru a unei gospodării este raportul dintre numărul total de luni în care toți membrii gospodăriei cu vârstă de muncă (18 – 59 de ani, cu excluderea elevilor din grupa de vârstă între 18 și 24 de ani) au lucrat pe parcursul anul de referință și numărul total de luni.

Rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială, 2011 și 2012 (%)

Riscul de sărăcie

   Statele membre cu cele mai mari rate în 2012 au fost Bulgaria (49,3%), România (41,7%), Letonia (36,2%), Grecia (34,6%), Lituania, Ungaria și Croația (toate trei în jur de 32,0% ). La cealaltă extremă, ponderea populației la risc de sărăcie sau de excluziune socială a fost mică în Olanda (15,0%), Republica Cehă (15,4%) și Suedia (15,6%). Riscul de sărăcie sau de excluziune socială a crescut cu 3,6 puncte procentuale în Grecia și cu 2,5 puncte procentuale în Cipru, o scădere cu mai mult de 3 puncte procentuale înregistrându-se numai în Letonia (-3,9 pp).

   Cu o rată de 28,0% în UE-28, copii au cel mai mare risc de sărăcie sau de excluziune socială. Cele mai mari diferențe dintre ratele pentru copii și numărul total al populației s-au observat în România, Ungaria și Malta (în aceste țări rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială pentru copii a fost cu mai mult de 7 puncte procentuale mai mare decât rata pentru totalul populației). Situația este relativ mai bună pentru copii, față de adulți, în Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Slovenia și Finlanda.

Rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială pe grupe de vârstă, 2012 (% din populația specificată)

 

Total

Copii (0 – 7 ani)

Adulți (18 – 64 ani)

În vârstă (peste 65 ani)

EU 28

24,8

28,0

25,3

19,3

Zona euro

23.3

25,6

24,3

17,5

Austria

18,5

20,9

18,4

16,2

Belgia

21,6

23,1

21,6

19,6

Bulgaria

49,3

52,3

45,6

59,1

Cehia

15,4

18,8

15,5

10,8

Cipru

27,1

27,5

25,8

33,4

Croația

32,3

33,8

31,5

33,2

Danemarca

19,0

15,3

21,5

14,6

Estonia

23,4

22,4

24,2

21,8

Finlanda

17,2

14,9

17,3

19,5

Franța

19,1

23,2

19,8

11,1

Germania

19,6

18,4

21,2

15,8

Grecia

34,6

35,4

37,7

23,5

Irlanda

:

:

:

:

Italia

29,9

33,8

30,4

25,2

Letonia

36,2

40,0

35,9

33,7

Lituania

32,5

31,9

31,7

35,7

Luxemburg

18,4

24,6

18,8

6,1

Malta

23,1

31,0

21,2

22,3

Marea Britanie

24,1

31,2

23,8

16,9

Olanda

15,0

16,9

16,5

6,2

Polonia

26,7

29,3

26,7

23,4

Portugalia

25,3

27,8

25,5

22,1

România

41,7

52,2

40,2

35,7

Slovenia

19,6

16,4

19,7

22,8

Slovacia

20,5

26,6

19,9

16,3

Spania

28,2

33,8

29,7

16,6

Suedia

15,6

15,4

15,1

17,9

Ungaria

32,4

40,9

32,9

20,6

Elveția

17,5

18,8

13,9

30,2

Norvegia

13,8

11,9

15,6

9,7

Islanda

12,7

16,0

12,9

5,0

   Procentul de copii care locuiesc într-o gospodărie cu risc de sărăcie sau de excluziune socială a variat de la 14,9% în Finlanda, 15,3% în Danemarca și 15,4% în Suedia la mai mult de 35,0% în Grecia, Letonia, Ungaria, România și Bulgaria. Principalii factori care afectează sărăcia în rândul copiilor sunt situația pe piața muncii a părinților, care este legată de nivelul lor de educație, componența gospodăriei în care trăiesc copiii și eficiența intervenției guvernamentale pentru furnizarea de servicii de sprijin sau ajutor.

   Riscul de sărăcie sau de excluziune socială cu care se confruntă persoanele în vârstă de 65 de ani sau mai mult variază extrem de mult, de la 6,1% în Luxemburg, la 59,1% în Bulgaria. Aceste diferențe depind de o serie de factori, inclusiv de caracteristicile sistemelor de pensii și de structura populației în vârstă.

Sursă: Eurostat