În anul 2012, Uniunea Europeană a avut cheltuieli publice care s-au ridicat la 49,4% din PIB-ul comunității. Mai mult de jumătate din aceste cheltuieli publice au fost dedicate pentru protecție socială (19,9 % din PIB) și pentru sănătate (7,3% din PIB).

Totalul cheltuielilor din bugetului general consolidat (% din PIB)

Cheltuieli publice 1

   Cheltuielile totale ale administrației publice din UE s-au ridicat la aproximativ 6 380 miliarde de euro în anul 2012. Cele mai ridicate niveluri ale cheltuielilor publice au fost în Danemarca (59,4% din PIB), Finlanda (56,7% din PIB), Franța (56,6% din PIB) și Belgia (55,0% din PIB), în timp ce cele mai scăzute niveluri au fost în Bulgaria (35,9% din PIB), Lituania (36,1% din PIB), Letonia (36,5% din PIB) și România (36,7% din PIB). Un stat din afara comunității, Elveția, a înregistrat cel mai scăzut nivel din toate țările (34,1% din PIB).

   Celelalte funcții ale cheltuielilor guvernamentale, cu o pondere destul de mare, sunt serviciile publice generale (6,7% din PIB), educația (5,3% din PIB) și afacerile economice (4,1% din PIB). Apărarea (1,5% din PIB), ordinea și siguranța publică (1,9% din PIB), protecția mediului (0,8% din PIB), locuințele și facilitățile sociale (0,8% din PIB) și agrementul, cultura și religia (1,1% din PIB) totalizează împreună doar 6,1% din PIB-ul UE-27 în anul 2012.

Defalcarea cheltuielilor publice

Cheltuieli publice

   În UE-27, cheltuielile publice pentru protecția socială s-au ridicat la aproximativ 2 572 miliarde euro (19,9% din PIB), având ponderea cea mai mare în cheltuielile bugetului general. Cheltuielile publice pentru sănătate s-au ridicat la aproximativ 948 miliarde de euro (7,3% din PIB), în majoritatea țărilor fiind a doua funcție economică din cheltuielile publice, după protecție socială. Cele mai mari cheltuieli publice pentru sănătate le-au făcut Croația (9,2% din PIB sau 20% din totalul cheltuielilor publice), Olanda (8,9%), Danemarca (8,6%), Franța (8,3%) și Finlanda (8,2%). Cum știam sau bănuiam, România este pe ultimul loc la acest capitol cu 3,1% din PIB. În schimb, România are cheltuieli relativ scăzute pentru apărare (0,7% din PIB), la fel ca Malta și Austria, fiind “depășită” doar de Irlanda și Luxemburg (ambele cu 0,4% din PIB).

Sursă: Eurostat