Un studiu realizat acum câțiva ani în India, la care au participat peste 1.200 de voluntari din lungimea și lățimea țării, a constat, după măsurători de precizie, până la ultimul milimetru, că mai mult de jumătate dintre bărbații care au participat au penisuri care sunt cu mult sub standardele internaționale de prezervative. Oamenii de știință indieni susțin că au verificat un eșantion reprezentativ ca apartenență de clasă, religie și mediul de trai (urban și rural). Acum să răspund la întrebare: De ce se înmulțesc indienii?

De ce se înmulțesc indienii - Măsurarea penisului

   Concluzia acestui „demers științific” este că aproximativ 60% dintre bărbații indieni au penisuri care sunt între trei și cinci centimetri mai scurte decât standardele internaționale utilizate în fabricarea prezervativelor. După încă doi ani de studiu efectuat de către Consiliul indian de Cercetare Medicală, s-a ajuns la concluzia că este evident nevoie de prezervative de dimensiuni diferite și mai mici, făcute la comandă.

De ce se înmulțesc indienii - Prezervative 1

   Cum India este țara care are cel mai mare număr de infecții cu HIV, iar rata de utilizare a prezervativelor este redusă, introducerea pe piață a prezervativelor de dimensiuni diverse s-a realizat la scurt timp. Problema nu s-a rezolvat, deoarece indienii nu au conștientizat faptul că sunt disponibile la vânzare diferite dimensiuni de prezervative, iar cei care au aflat se jenează să meargă la farmacii pentru a cere prezervative mai mici (deh, timiditate!). O soluție ar fi automatele de distribuire, dar acestea sunt extrem de rare.

Prezervative

   Până la urmă, bărbații indieni nu ar trebuie să fie preocupați de măsurătorile la nivel internațional a penisurilor, ci să procreeze în continuare. Dar poate sunt interesate femeile din India…