Programul Internațional pentru Evaluarea Elevilor ( Programme for International Student Assessment – PISA) este un studiu-sondaj de trei ani, în curs de desfășurare, care evaluează măsura în care elevii ajunși aproape de sfârșitul învățământului obligatoriu au dobândit cunoștințe și abilități, care sunt esențiale pentru participarea deplină în societățile moderne. Evaluarea nu constată doar în reproducerea cunoștințelor, ci, de asemenea, analizează cât de bine elevii pot extrapola ceea ce au învățat și să aplice aceste cunoștințe și în afara școlii. Această abordare reflectă faptul că economiile moderne recompensează persoanele nu numai pentru ceea ce știu, dar și pentru ceea ce pot face cu ceea ce știu.

PISA 2012

     PISA oferă perspective pentru politica și practica educației și ajută la monitorizarea tendințelor în acumularea de cunoștințe și abilități în diferite țări și în diferite subgrupe demografice din fiecare țară. Constatările permit factorilor de decizie din întreaga lume pentru a evalua cunoștințele și abilitățile elevilor din țările lor, în comparație cu cele din alte țări, să stabilească obiective pentru sisteme de învățământ și să învețe de la politicile și practicile specifice aplicate în altă parte.

     Sondajul PISA din anul 2012 s-a concentrat pe matematică, lectură, știință și un pic pe rezolvarea unor probleme de evaluare. Pentru prima dată, PISA 2012 a inclus, o evaluare de alfabetizare a tinerilor, care a fost opțională pentru țările participante. Peste 510 000 de elevi au finalizat evaluarea în anul 2012. S-au folosit teste pe suport de hârtie, cu evaluări cu o durată totală de două ore pentru fiecare elev. Într-o serie de țări și economii, s-a realizat o evaluare suplimentară de 40 minute, dedicată cunoștințelor de bază pe calculator și de rezolvare a problemelor. Elementele de testare a fost un amestec de  întrebări, cu răspunsuri multiple sau la alegere. Elevii au răspuns și la un chestionar de fundal, de 30 de minute, care a căutat informații despre ei înșiși, despre activitățile de acasă și despre școală și experiențele de învățare.

PISA 2012 - banner

     După cum se vede mai jos, România nu are rezultate atât de bune cum am putea crede. De fapt, declinul învățământului nostru este evident și toată lumea doarme. Iar viitorul se arată sumbru.

 

Matematică

Lectură

Știință

ȚARA

Punctaj mediu PISA 2012

Punctaj mediu PISA 2012

Punctaj mediu PISA 2012

Media OECD

494

496

501

Shanghai China

613

570

580

Singapore

573

542

551

HonKong – China

561

545

555

Taipei – China

560

523

523

Coreea de Sud

554

536

538

Macao – China

538

509

521

Japonia

536

538

547

Liechtenstein

535

516

525

Elveția

531

509

515

Olanda

523

511

522

Estonia

521

516

541

Finlanda

519

524

545

Canada

518

523

525

Polonia

518

518

526

Belgia

515

509

505

Germania

514

508

524

Vietnam

511

508

528

Austria

506

490

506

Australia

504

512

521

Irlanda

501

523

522

Slovenia

501

481

514

Danemarca

500

496

498

Noua Zeelanda

500

512

516

Cehia

499

493

508

Franța

495

505

499

Marea Britanie

494

499

514

Islanda

493

483

478

Letonia

491

489

502

Luxembourg

490

488

491

Norvegia

489

504

495

Portugalia

487

488

489

Italia

485

492

494

Spania

484

488

496

Rusia

482

475

486

Slovacia

482

463

471

SUA

481

498

497

Lituania

479

477

496

Suedia

478

483

485

Ungaria

477

488

494

Croația

471

485

491

Israel

466

486

470

Grecia

453

477

467

Serbia

449

446

445

Turcia

448

475

463

România

445

438

439

Cipru

440

449

438

Bulgaria

439

436

446

Emiratele Arabe Unite

434

442

448

Kazahstan

432

393

425

Thailanda

427

441

444

Chile

423

441

445

Malaezia

421

398

420

Mexic

413

424

415

Muntenegru

410

422

410

Uruguay

409

411

416

Costa Rica

407

441

429

Albania

394

394

397

Brazilia

391

410

405

Argentina

388

396

406

Tunisia

388

404

398

Iordania

386

399

409

Columbia

376

403

399

Qatar

376

388

384

Indonezia

375

396

382

Peru

368

384

373

Harta țărilor și economiilor – PISA 2012

Pisa 2012 - Harta PISA

     Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Organisation for Economic Co-operation and Development – OECD) este o organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață libere. Este un forum unic unde guvernele a 33 de democrații conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice, sociale, a celor ce țin de globalizare.

     Țările OECD: Australia; Austria; Belgia; Canada; Chile; Cehia; Danemarca; Estonia; Finlanda; Franța; Germania; Grecia; Ungaria; Islanda; Irlanda; Israel; Italia, Japonia; Coreea de Sud; Luxembourg; Mexic; Olanda; Noua Zeelandă; Norvegia; Polonia; Portugalia; Slovacia; Slovenia; Spania; Suedia; Elveția; Turcia; SUA.

     Țările și economiile partenere la PISA 2012: Albania; Argentina; Brazilia; Bulgaria; Columbia; Costa Rica; Croația; Cipru; Hong Kong – China; Indonezia; Iordania; Kazahstan; Letonia; Liechtenstein; Lituania; Macao – China; Malaezia; Muntenegru; Peru; Qatar; România; Rusia; Serbia; Shanghai – China; Singapore; Taipei – China; Thailanda; Tunisia; Emiratele Arabe Unite; Uruguay; Vietnam.


Alte articole captivante


PRIMUL DETECTIV PARTICULAR DIN LUME      Primul detectiv particular din lume a fost Eugène François Vidocq. Bănuiesc că n-ați auzit despre el și de aceea scriu aceste rânduri.      În 1809, la vârsta de 34 de ani, Eugène François Vidocq ispășea o pedeapsă grea cu închisoarea, având șanse chiar să ajungă sub ghilotină. A câștigat încrederea unora dintre criminali notorii din Paris și apoi le-a turnat planurile șefului poliției orașului, Jean ...
LEGEA LUI ZIPF      Legea lui Zipf sau regula Zipf se bazează pe cercetările lingvistului american George Kingsley Zipf din anii ‘30. El a observat cât de des se folosesc cuvintele într-o anumită limbă, fiind unul dintre primele studii universitare privind frecvența cuvintelor. Un număr relativ mic de cuvinte sunt folosite tot timpul, în timp ce marea majoritate sunt folosite foarte rar. El a descoperit că articolul “the”...
FEMEILE MIROS MAI BINE      Femeile miros mai bine din două puncte de vedere: în general sunt mai atente la igiena zilnică personală și la parfumarea corpului decât bărbații și au un simt olfactiv mult mai dezvoltat decât sexul opus.      Nu mi-am propus să scriu despre înmiresmarea cotidiană a doamnelor și domnișoarelor, ci despre simțul mirosului la femei. Evaluarea perceptivă a mirosului a fost studiată timp de mai mulți ani,...
CEA MAI SCUMPĂ PIZZA DIN LUME      Poate v-ați întrebat de ce există lucruri foarte scumpe, cu prețuri care ne dau amețeală. Răspunsul este chiar simplu: pentru că există mereu indivizi care le cumpără. Un exemplu în acest sens este pizza Louis al XIII-lea, care costă 8.300 de euro și este de departe cea mai scumpă pizza din lume. Nu cred că e cazul să începeți să salivați!      În ciuda sumei exorbitante, pizza are un diametru de numa...
BEC PLAT      De peste 100 de ani, becul nu a evoluat prea mult. Balonul din sticlă sau bulbul becului proiectat de Thomas Edison în 1879, nu a suferit de-a lungul timpului transformări majore.  Chiar și în ultima vreme, când au fost promovate cu ardoare becurile cu LED-uri și becurile cu lumină compactă fluorescentă, în detrimentul becurilor incandescente, convenționale, forma balonului s-a modificat relativ puțin....
CREȘTEREA ECONOMICĂ MONDIALĂ      Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE sau OECD in English) a redus previziunile pentru creșterea economică la nivel mondial. Față de previziunile din luna mai, în loc de o creștere economică de 3,6% pentru anul 2013 și de 5,8% pentru anul viitor, OCDE preconizează doar o creștere de 2,7% pentru anul acesta și de 3,6% pentru 2014.      Notă: Săgeata verde înseamnă o creștere în a...
CHELTUIELI PUBLICE ÎN UE      În 2012, în Uniunea Europeană, cheltuielile publice s-au ridicat la 49,4% din PIB. Mai mult de jumătate din cheltuieli au fost dedicate pentru protecție socială (19,9 % din PIB) și pentru sănătate (7,3% din PIB). Totalul cheltuielilor din bugetului general consolidat (% din PIB)       Cheltuielile totale ale administrației publice din UE s-au ridicat la aproximativ 6 380 miliarde de euro în anul 20...
CEA MAI MARE REZERVAȚIE MARINĂ      Guvernul britanic a anunțat pe 18 martie că intenționează să creeze cea mai mare rezervație marină protejată din lume, asigurând că bogățiile naturale ale oceanului vor rămâne neatinse pentru generațiile viitoare.      Oficialii britanici vor impune toate restricțiile pe o suprafață de 834 334 km² (322 138 mile pătrate) în jurul insulei Pitcairn și a altor trei insule aflate în apropiere (Henderson, O...
CEL MAI MARE HOTEL DIN LUME N-A AVUT NICIUN TURIST      Pe o plajă destul de largă din insula germană Rügen din Marea Baltică se află cel mai mare hotel din lume, care în lunga lui istorie n-a avut ocupată nicio cameră de vreun turist. Acest grandios complex hotelier, dar pustiu, se întinde pe aproape 5 kilometri și are 10.000 de dormitoare, multe dintre ele cu priveliște către mare.      Această stațiune monobloc de la malul mării, numită Prora, a fost ...
PC vs TABLETĂ      Dispozitivele din întreaga lume (PC-uri, tablete și telefoane mobile) o să ajungă la un total de 2,4 miliarde de unități în 2013, cu o creștere de 9% față de 2012, iar creșterea va continua, ajungând la mai mult de 2,9 miliarde de unități în 2017, potrivit Gartner Inc. (este lider mondial în cercetarea tehnologiei informației și, de asemenea, o companie de consultanță). Dar utilizarea acestor dispoziti...