Cuvântul fotografie și ulterior arta fotografiei (arta fotografică) are la origine două cuvinte provenite din limba greacă: phōs (φῶς) care se traduce prin lumină și graphis (γραφις) care se traduce prin a scrie. Liber, arta fotografică se poate traduce prin a scrie cu lumină, fiind de fapt o tehnică care poate crea imagini sub acțiunea luminii. În vorbirea curentă, pentru fotografie se mai folosește și termenul poză sau imagine .

   Pornind de la retușurile care se făceau pentru unele fotografii acum mai bine de 40 de ani, odată cu apariția fotografiei digitale, s-au perfecționat tot felul de programe, care măresc sau micșorează, taie sau decupează, ajustează contrastul și culorile, modifică expunerea, etichetează persoane, adaugă diverse efecte, reduc zgomotul, suprapun imagini sau chiar elimină cu destulă ușurință obiecte, lucruri sau persoane.

   În prezent, fotografia este una din cele mai utilizate căi de exprimare, folosită cu predilecție pe rețelele de socializare. În zilele noastre, am putea spune că fotografierea a devenit indispensabilă, pentru că fotografiem în mod constant lucrurile și persoanele care ne înconjoară sau pe care le întâlnim, și că trăim într-o eră a selfie-ului.

   În acest scurt articol despre arta fotografiei am să vă dau câteva exemple simple a unor fotografii care arată numai ceea ce și-au dorit persoanele respective să pună în evidență, folosind în acest caz numai tehnica simplă de decupare a unei fotografii.

Arta fotografiei

Arta fotografiei 1

Arta fotografiei 2

Arta fotografiei 3

Arta fotografiei 4

Arta fotografiei 6

Arta fotografiei 5

Arta fotografiei 8

Arta fotografiei 7

   Iar la final, o fotografie total diferită față de cele anterioare.

Femei frumoase

Sursă: Blogger