Prezentarea grafică următoare face un tur prin lume dezvăluind, în ordine alfabetică, 80 de băuturi tradiționale, cele mai populare băuturi din 80 de țări, care le produc probabil cel mai bine și sunt savurate cu nesaț, mult mai mult decât oricine altcineva.

Băuturi tradiționale

   Câteva scurte explicații pentru unele dintre aceste băuturi tradiționale:

  • Absint – este o băutură alcoolică tare (45–74% alcool în volum) preparată din frunzele unei specii de pelin, anason, fenicul și alte plante aromatice. Are în mod tradițional o culoare verde natural, dar poate fi, de asemenea, incolor. Este un excitant al secreției gastrice, deoarece conține substanțe amare. În doze mari este toxic.

Băuturi tradiționale - Absint

  • Aguardiente – este o denumire generică pentru mai multe băuturi tradiționale. Sunt băuturi alcoolice (29-60% alcool în volum) obținute prin fermentare și distilare din fructe (portocale, struguri, banane etc.) sau din cereale (mei, orz, orez, sfeclă, manioc, cartofi etc.).
  • Akvavit – sau aquavit sau akevitt este o băutura spirtoasă (40% alcool în volum) tradițională în Scandinavia, cu gust de condimente și ierburi, cum ar fi chimen sau mărar.

Băuturi tradiționale - Akvavit

  • Almdudler – este o băutură carbogazoasă îndulcită făcută din struguri și suc de mere, aromată cu ierburi. Este considerată băutura națională a Austriei, iar popularitatea sa este întrecută numai de Coca-Cola. Aproximativ 80 de milioane de litri de băutură sunt produse în fiecare an.

Băuturi tradiționale - Almdudler

  • Arak – sau araq este o gamă de băuturi tradiționale, alcoolice (40-63% alcool în volum), din Liban, Irak, Siria, Palestina, Iordania și Israel. Este o băutură din anason, neîndulcită, incoloră, etichetată ca aperitiv.

Băuturi tradiționale - Arak

  • Balsam negru – este un lichior tradițional leton pe bază de plante făcut cu mai multe ingrediente naturale diferite și amestecate cu votcă pură (45% alcool în volum). Băutura în sine este neagră și foarte amară, dar cu o dulceață distinctă. Poate fi servită cu gheață, amestecată cu rachiu, akvavit sau votcă, în ceai cald, cafea sau cu apa minerală sau alte băuturi răcoritoare.

Băuturi tradiționale - Balsam negru

  • Becherovka – este un aperitiv pe bază de plante amare și totodată considerat un digestiv (conținutul de alcool 38%), produs de compania Jan Becher. Brandul este deținut de Pernod Ricard. Este fabricat după o rețetă secretă dintr-o mare varietate de ierburi și condimente.

Băuturi tradiționale - Becherovka

  • Brännvin – este o băutură alcoolică suedeză (conținut de alcool între 30% și 38%) distilată din cartofi sau cereale, care poate fi aromatizată sau nu. În Finlanda, pentru băuturile de acest gen se folosește cuvântul viina, iar islandezii folosesc termenul brennivín. Dar toate aceste băuturi tradiționale au un gust unic și distinctiv, similar cu votca sau cu akvavit.

Băuturi tradiționale - Viina brännvin

  • Cezar – sau Bloody Caesar este un cocktail creat și consumat în principal în Canada care conține de obicei votcă, clamato (un amestec brevetat de suc ​​de roșii, condimente și fiertură de scoici), sos fierbinte și sos Worcestershire. Se servește cu gheață într-un pahar mare, de obicei, garnisit cu o tulpină de țelină, sare și felii de lime.

Băuturi tradiționale - Bloody Caesar

  • Caipirinha – este cocktailul național brazilian făcut cu cachaça (băutura distilată din trestie de zahăr), gheață, zahăr și felii de lime.

Băuturi tradiționale - Caipirinha

  • Chicha – este un termen folosit în regiuni din America de Sud și Centrală pentru mai multe soiuri de băuturi fermentate sau nefermentate, multe derivate din porumb. Chicha poate fi, de asemenea, făcută din manioc, struguri, mere sau diverse alte fructe sau poate fi o bere produsă din porumb. Chiar dacă inițial era asociată cel mai frecvent cu porumbul, cuvântul este folosit azi pentru aproape orice băutură de casă.
  • Ginjinha – sau pur și simplu Ginja este un fel de lichior făcut prin infuzarea vișinelor în alcool și adăugarea de zahăr, împreună cu alte ingrediente. Este servit cu bucăți de fructe în pahar, fiind o băutură tipică, lichiorul favorit al multor portughezi.

Băuturi tradiționale - Ginja

  • Horilka – sau gorilka după pronunția din limba rusă, este cuvântul ucrainean pentru votcă. De obicei, este distilată din cereale. Un tip deosebit de horilka, numit pertsivka, conține ardei iute.

Băuturi tradiționale - Horilka

  • Jenever – de asemenea cunoscut sub numele de genièvre, genever, peket sau gin olandez, este o băutură foarte populară în Olanda și Belgia. Se face din orz, grâu, și secară, aromatizat cu ienupăr.

Băuturi tradiționale - Jenever

  • Kriek – este o bere tipic belgiană realizată prin fermentarea împreună cu cireșe Morello (sunt roșu-închis, fructul este mai acid, au beneficii nutriționale mai mari și au efecte medicinale).

Băuturi tradiționale - Kriek

  • Kumis – este un produs lactat fermentat în mod tradițional din lapte de iapă. Băutura este caracteristică pentru popoarele din stepele Asiei Centrale, de origine mongolă. Este similar cu chefirul, dar deoarece laptele de iapă conține mai mult zahăr decât cel de vacă sau de capră, când fermentează conține puțin alcool (0,7 – 2,5%).

Băuturi tradiționale - Kumis

  • Grappa – este o băutură alcoolică de origine italiană, parfumată, pe bază de struguri, un fel rachiu de tescovină, care conține 35% – 60% alcool în volum. Fermentarea și distilarea se fac fără adaos de apă. În Italia, grappa este în primul rând servită ca un digestiv.

Băuturi tradiționale - Grappa

  • Mate – cunoscută sub numele de yerba mate sau cimarron. (Yerba Mate este un copac care poate crește până la 15 metri înălțime. Frunzele sunt veșnic verzi, de 7-11 cm lungime și 3-5,5 cm lățime, cu margini zimțate. Frunzele sunt adesea numite yerba, ceea ce înseamnă „plantă” în spaniolă). Mate este o băutură infuzată tradițională în Argentina, care este servită cu un pai de metal numit Bombilla (care acționează și ca o sită) dintr-un recipient special, după ce frunzele de Yerba Mate au uscate și tocate.

Băuturi tradiționale - Mate

  • Mastika – este o băutură condimentată cu mastic, o rășină care se adună din copacul cu același nume, copac veșnic verde, nativ din regiunea mediteraneeană. În Macedonia, mastika este considerată băutura națională.

Băuturi tradiționale - Mastika

  • Pisco – este o băutură incoloră sau de culoare gălbuie produsă din struguri în centre de vinificație din Peru și Chile. Pisco se produce doar din anumite soiuri de struguri, cultivate în regiuni bine determinate. Din struguri se face vin, care apoi este distilat. Este folosit și la prepararea unor cocteiluri interesante.

Băuturi tradiționale - Pisco

  • Rooibos înseamnă „arbustul roșu”, fiind o familie de plante care cresc în sudul Africii. Frunzele sunt folosite pentru a face un ceai foarte popular în special în Africa de Sud. Ceaiul rooibos se prepară în același mod ca și ceaiul negru și se adaugă lapte și zahăr (miere), după gust, și o felie de lămâie.
  • Sangria – este o băutură pe bază de vin în care se adaugă fructe tăiate (portocale, lămâi, lime, mere, piersici, pepene galben, fructe de pădure, ananas, struguri, kiwi și mango), un îndulcitor (miere, zahăr, sirop sau suc de portocale) și o cantitate mică de coniac, brandy sau alte lichide, cum ar fi Sprite sau 7 Up. Numele său vine de la cuvântul spaniol „sangre” (sânge), din cauza culorii sale roșu-închis. Sangria nu este un cocteil, ea se prepară în recipiente mari și nu în mixere, în intimitatea bucătăriei.

Băuturi tradiționale - Sangria

  • Sake – sau saké este o băutură alcoolică de origine japoneză care se obține prin fermentarea orezului, fiind uneori numită „vin din orez”, dar procesul de fabricare este mult mai asemănător cu cel al berii. În limba japoneză, cuvântul sake se referă în general la orice băutură alcoolică, existând aproximativ 1.600 de producători de sake. Ca și sushi, sake este o parte integrantă din bucătăria japoneză.

Băuturi tradiționale - Sake

  • Schnapps – este un termen care se referă la orice fel de băutură alcoolică tare produsă în Germania, dar și în Austria și Elveția. Germanii prepară acest fel de rachiu numai din mere, pere, prune și cireșe, alte fructe fiind mai rar utilizate.

Surse: Visual.ly și Wikipedia