The International Wine and Spirit Competition (Concursul International de Vinuri și Băuturi Spirtoase), aflat la a 44-a ediție, este competiția cea mai valoroasă de acest gen din lume, care își propune să promoveze calitatea și excelența celor mai bune vinuri, băuturi spirtoase și lichioruri din lume.

Rom - Lumea IWSC

   Anul acesta au participat aproape 90 de țări din întreaga lume (țările participante sunt colorate cu verde, mai sus). Indiferent de țara de unde provine, indiferent dacă băutura este tânără sau veche, este judecată în funcție de clasa sa și tratată cu respect și considerație, astfel încât concursul să vină în sprijinul multora dintre producători și să stabilească o referință internațională pentru calitate – se specifică pe site-ul oficial.

   La categoria rom au fost decernate 5 premii de aur excepționale. O să încerc să reproduc câteva dintre cuvintele de apreciere pentru fiecare.

   1. El Dorado Old Rum (8 ani vechime) – producător Demerara Distillers Ltd, Guyana. Un produs fantastic, cu arome foarte complexe, care combină aromele de ceai orange Pekoe, nuci prăjite, pecan și caramel. Are un echilibru minunat de învechire, superb integrat, dulce-amărui.

Rom El Dorado 8 ani

   2. El Dorado Old Rum (12 ani) – producător Demerara Distillers Ltd, Guyana. De culoarea chihlimbarului, cu gust de ciocolată neagră rasă, ierburi dulci și fructe uscate. Cu o dulceață unică, strălucește în echilibru și precizie, lăsând o senzație de gust care persistă, ca un sărut.

Rom El Dorado 12 ani

   3. El Dorado Old Rum (15 ani) – producător Demerara Distillers Ltd, Guyana. Are culoarea profundă de chihlimbar, cu o aromă de Crêpe Suzette, ca o adiere de vânt, stropită cu ananas uscat, nucă de cocos și papaya. Acesta este un rom, care înainte să-l sorbi, te îndeamnă la meditație și în cele din urmă îți lasă o satisfacție omniprezentă.

Rom El Dorado 15 ani

   4. Ron Antiguo de Solera Santa Teresa 1796 (rom negru) – producător Ron Santa Teresa, Venezuela. Are un miros complex, foarte atractiv, de caramel ars, zahăr brun, marmeladă de portocale cu indicii de tutun și o mulțime de arome de fructe uscate, inclusiv prune și stafide. Combinația de copt și prospețime formează un echilibru delicat și ultra-puternic totodată, care persistă mult timp în gură. Este un rom „frumos”, profund și care oferă satisfacție deplină.

Ron Antiguo de Solera Santa Teresa 1796

   5. Maison Leblon Reserva Especial (cachaça) – producător Leblon Cachaça, Brazilia. Mirosul, extrem de plăcut, cu mici urme de nucă de cocos, nuanțe de zahăr brun și un dram de ciocolată, lasă un gust delicios și subtil pe cerul gurii. Are un finisaj perfect, proaspăt, foarte plăcut, fiind un distilat versatil.

Maison Leblon Reserva Especial

   De asemenea, alte 6 mărci de rom au primit medalia de aur:

  • Angostura Single Barrel Dark – producător Angostura Limited, Trinidad și Tobago
  • Royal Oak Trinidad Rum – producător Angostura Limited, Trinidad și Tobago
  • Angostura (5 ani) – producător Burn Stewart Distillers Ltd, Marea Britanie
  • Angostura Gran (7 ani) – producător Burn Stewart Distillers Ltd, Marea Britanie
  • El Dorado Old Rum (21 ani) – producător Demerara Distillers Ltd, Guyana
  • Clarke’s Court Special Dark Rum – producător  Grenada Distillers Limited, Grenada

   Dintre romurile mai cunoscute la noi, Havana Club (3 ani vechime) – producător Chivas Brothers a obținut medalie de argint excepțională. Dintre laureați nu face parte Bacardi.

Sursă: IWSC