Istoria Japoniei este bogată și interesantă, devenind chiar un subiect de studiu. Japonia este considerată la ora actuală o mare putere, din mai toate punctele de vedere, dar și un miracol social. Să nu uităm, totuși, că în cel de-al doilea război mondial a suferit pierderi inestimabile, iar consecințele au fost pe termen lung. Dintre toate țările din lume este singura națiune care a suportat vreodată un atac nuclear.

   Poate să aibă vreo legătura cu ceea ce voi enumera în continuare sau este doar rezultatul unei civilizații supra-dezvoltate, cu cea mai mare speranță de viață în rândul țărilor cu cel mai mare potențial economic? Sau poate fi efectul primei „robotizări” la nivel mondial? Concluziile le trageți singuri, dar „civilizația modernă” pare că se îndreaptă pe un drum al singurătății.

Japonia - Miracol social 1

   În Japonia:

  1. o treime dintre bărbații necăsătoriți de până la 30 de ani nu au avut o întâlnire sau nu au ieșit niciodată cu o persoană de sex opus (din păcate, nu există informații pentru relațiile homosexuale) – sondaj amplu, realizat anul acesta.
  2. 61% dintre bărbații necăsătoriți și 49% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 18 – 34 de ani nu au avut niciun fel de relație romantică – studiu din 2011, care a dovedit o creștere de aproape 15% în comparație cu cinci ani mai devreme. La sfârșitul anului 2012 în Japonia trăiau circa 8,31 milioane de femei cu vârsta în jur de 30 de ani și 6,31 milioane de femei cu vârsta în jur de 20 de ani.
  3. 45% dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani spun că nu au fost interesate sau disprețuiesc un contact sexual. Mai mult de 25% dintre bărbați simt la fel – studiu realizat la începutul acestui an de către Asociația de Planificare Familială din Japonia.
  4. 90% dintre femeile tinere spun că preferă să stea singure decât într-un mariaj – conform Institutului Național de Securitate Socială a Populației din Japonia (date din 2011 pentru anul 2010).
  5. potrivit unui recent studiu guvernamental, femeile sub 20 de ani au o șansă din patru de a nu se căsători. Șansele lor de a nu avea copii sunt chiar mai mari, de aproape 40%.
  6. în anul 2012  au fost vândute mai multe scutece pentru adulți decât scutece pentru copii – ceea ce înseamnă că rata natalității este în cădere liberă.
  7. căsătoria a devenit un teren minat, o alegere neatractivă. Femeile japoneze au devenit mai independente și mai ambițioase, dar, totodată, incapabile să îmbine o carieră cu familia. Concubinajul este încă o relație neobișnuită, dezaprobată public.
  8. s-au dezvoltat lumi virtuale incredibil de sofisticate și sisteme de comunicare online, cu aplicațiile cele mai inteligente și imaginative. Chiar dacă este o națiune suprapopulată cu spațiu geografic limitat, apropierea fizică nu mai prezintă interes, oamenii devenind deconectați fizic unul de altul.

Japonia - Miracol social

   „Căsătoria este mormântul unei femei”, spune un proverb japonez vechi, care se referă la soțiile care erau ignorate în favoarea amantelor. Pentru femeile de azi și mai ales pentru cele de „mâine”, nu numai cele japoneze, căsătoria poate deveni mormântul carierei lor. Anticipez sau mă înșel?