Boicotul sexual sau mai frumos zis greva sexuală este o formă temporară de abstinență sexuală și o metodă de rezistență fără violentă în care una sau mai multe persoane se abțin de la sex cu partenerul sau partenerii lor pentru a atinge anumite obiective.

   Grevele sexuale au fost folosite de-a lungul istoriei pentru a protesta față de unele probleme, de la obținerea păcii până la probleme domestice de actualitate. Aveți aici doar câteva exemple, mai de curând:

  • În 2003 femeile din Liberia au organizat o acțiune de masă pentru pace, prin proteste, care a inclus și o grevă a sexului. Acțiunile lor au adus pacea în Liberia după 14 ani de război civil și alegerea primului președinte femeie a țării – Ellen Johnson Sirleaf.
  • În apropierea Anului Nou, în 2008, sute de femei din Napoli (adică napolitane) au promis soților lor că vor „dormi pe canapea” dacă nu iau măsuri împotriva focurilor de artificii care au cauzat leziuni grave în anii anteriori.
  • În vara anului 2011, femeile din zona rurală Mindanao din Filipine au impus o grevă sexuală câteva săptămâni, în încercarea de a pune capăt luptelor dintre două sate.
  • Pornind de la exemplul din 2006 când soțiile columbiene au început un boicot sexual, numit „La huelga de las Piernas cruzadas” (adică greva picioarelor încrucișate), pentru a stopa violența dintre bande, în iunie 2011, femeile din Barbacoas (un mic oraș izolat din sud-vestul Columbia) au intrat în greva sexului pentru a face funcțional singurul drum care leagă Barbacoas cu un oraș învecinat. După 112 zile de grevă, în cele din urmă, lucrările au început.

Boicot sexual 2

  • În 2012, sub sloganul „Să salvăm Togo”, coaliția din opoziția togoleză a cerut femeilor să se abțină de la sex pentru o săptămână, ca un protest împotriva președintelui (Faure Gnassingbé) care era la putere de mai mult de 45 de ani. Isabelle Ameganvi, președinta organizației, le-a cerut doamnelor să închidă „porțile patriei” pentru toți bărbații.

Boicot sexual 1

   Până acum am făcut o scurtă introducere, cu câteva pilde, pentru a pune o simplă întrebare: DE CÂTE ORI AȚI APELAT LA UN BOICOT SEXUAL SAU LA O GREVĂ SEXUALĂ PENTRU A OBȚINE CEVA? Întrebarea este valabilă atât pentru doamne, cât și pentru domni.