Toată lumea își dă seama că există un decalaj consistent (ca să nu spun enorm) între bogați și săraci, dar privind imaginea următoare, numită sugestiv piramida bogăției, putem să ne dăm seama mult mai ușor de modul în care bogăția mondială este defalcată între cei extrem de bogați, cei bogați și ceilalți, ca să nu le spun săraci.

   Piramida averilor, realizată în baza datelor furnizate de Credit Suisse, prin raportul averilor la nivel mondial (Global Wealth Report 2013), arată că 32 de milioane de persoane, reprezentând 0,7% dintre adulții din lume, dețin 98.700 de miliarde de dolari americani ($) sau aproximativ 41% din bogăția întregii lumi.

Piramida bogăției

   La baza piramidei vedem că 3,2 miliarde de persoane, reprezentând 68,7% din populația totală adultă a lumii, controlează doar 3% din bogăția lumii sau circa 7.300 miliarde de dolari americani.

   La nivel mondial, averea totală aproape s-a dublat față de anul 2000, ajungând la un nou nivel record de 241.000 de miliarde de dolari americani ($). De asemenea, averea medie a unui adult a atins un nou vârf de 51.600 dolari, cu toate că inegalitatea a rămas la fel de ridicată sau chiar a crescut puțin. Privind lumea ca un întreg, se estimează că averea personală a crescut cu 4,9 la sută pe parcursul anului, până la mijlocul anului 2013.

Sursă: Credit Suisse