1. Cea mai mare autobasculantă din lume

   Caterpillar 797F este un autocamion cu două axe și cu propulsie mecanică proiectat și fabricat de Caterpillar Inc. din Statele Unite, special pentru minerit la suprafață și pentru aplicații grele de construcții. Modelul 797F are o sarcină utilă de 363 tone și un motor diesel de 4.000 CP (2.983 kW), care îi asigura o viteză maximă de 68 km/h.

Caterpillar 797F

   Alte caracteristici:

  • greutate totală – 623 700 kg
  • motor – Cat C175-20 ACERT, V-20
  • înălțime totală – 15,70 m
  • lungime totală – 15,09 m
  • înălțimea anvelopei (încărcat) – 9,53 m
  • anvelope – 6 radiale, Michelin sau Bridgestone, 59/80R63, cântărind în total 5.300 kg (preț 42.500$/bucată)
  • capacitatea rezervorului – 3 785 litri
  • transmisie – mecanică, convertor hidraulic de cuplu, controlat de computer

Caterpillar 797F (1)

     2. Cel mai mare încărcător frontal din lume

   Conceput pentru încărcarea camioanelor de mare capacitate, ca cel de mai sus, LeTourneau L-2350 este fabricat de firma americană LeTourneau Inc. și deține recordul mondial ca cel mai mare încărcător frontal.

LeTourneau L-2350

   Caracteristici:

  • motor – turbo diesel, 16 cilindri, care asigură o putere de 2.300 CP
  • greutate totală – 258 tone
  • sarcina utilă a instalației hidraulice de ridicare – 72,5 tone
  • capacitatea cupei standard – 40,52 m³
  • anvelope – 4, 70/70-57 SRG DT, având un diametru de 4 metri și o lățime de 1,78 metri
  • capacitatea rezervorului – 3.975 litri
  • ulei hidraulic – 1.230 litri

LeTourneau L-2350 (1)

     3. Cel mai mare buldozer din lume

   În prezent, cel mai mare buldozer în producție este modelul D575A-3 produs de către Komatsu Ltd., în orașul Osaka din Japonia.

Komatsu D575A

   Caracteristici:

  • motor – Komatsu SA12V170E, cu 12 cilindri, răcit cu apă, injecție directă, dezvoltă 1.150 de cai putere (860 kW)
  • deplasare – tractor pe șenile
  • greutate – 152.600 kg (fără lamă)
  • lamă standard – împinge 69 m³ de material la fiecare trecere; când este echipat cu o lamă opțională, D575A-3 SD este capabil să deplaseze până la 96 m³ de material la fiecare trecere
  • poate săpa la o adâncime maximă de 2,06 metri
  • cabina de control a sistemului de propulsie este complet electronică
  • transport – datorită dimensiunilor sale imense, poate fi mutat de la un loc de muncă în altul doar dezasamblat, pe componente; pentru transport sunt necesare opt camioane

Komatsu D575A (1)

    4. Cel mai mare utilaj de săpat tuneluri din lume

   A fost numită „Big Bertha” fiind în prezent cea mai mare mașină de foraj tuneluri din lume. A fost construită de firma Hitachi în Osaka (Japonia) și a costat 80 de milioane dolari americani. Măsoară 57,5 metri în diametru, 326 de metri în lungime și cântărește 7.000 de tone, fiind comandată de un echipaj format din 25 de specialiști. Concepută special pentru a săpa în sol moale, utilajul este asamblat din 41 de piese distincte, cea mai mare cântărind 900 de tone.

Hitachi Big Bertha

   Bertha are o viteză de trei centimetri pe minut. Solul excavat este împins înapoi spre suprafață pe o bandă transportoare, iar mașina construiește în mod automat panouri de beton care acoperă pereții tunelului. Deoarece totul este automatizat, operatorii și inginerii se cam plictisesc de atâta supraveghere. În prezent, mașinăria execută o lucrare în orașul Seattle, la State Route 99, până în anul 2015.

Hitachi Big Bertha (1)

    5. Cel mai mare excavator din lume

   Denumirea sa oficială, dată de producători, este MAN/TAKRAF RB293, dar mai toată lumea îi spune mai simplu: Bagger 293. Acest gigant pe 16 șenile, a fost declarat de Cartea Recordurilor ca cel mai mare vehicul terestru.

Bagger 293 (1)

   Bagger 293 are 96 de metri înălțime, 225 de metri lungime și o greutate de 14.200 de tone, fiind nevoie de cinci persoane pentru a-i asigura funcționarea. Pentru excavare, Bagger 293 folosește o roată mare, montată la capătul unui braț lung de 21,3 metri în diametru pe care se găsesc prinse 20 de cupe, fiecare dintre ele având o capacitate de mai mult de 15 de metri cubi. Într-o zi se pot excava 240.000 de metri cubi de material, care se îndepărtează în spatele excavatorului cu ajutorul unei benzi transportoare, pentru a fi apoi preluat de autovehicule.

Bagger 293

O știre de ultimă oră:

   Pe 25 septembrie compania belarusă BelAZ a prezentat pentru prima dată cea mai mare basculantă din lume, cu capacitatea de transport de 450 de tone. Camionul va fi folosit pentru exploatări miniere în Rusia, iar inginerii bieloruși pregătesc documentele să prezinte basculanta la Guinness World Records. Autobasculanta BelAZ 75710 este concepută și pentru a transporta piatră în cariere adânci de-a lungul drumurilor temporare, în condiții climatice diferite, cu temperaturi variind de la -50°C la +50°C. Vehiculul este propulsat de două motoare diesel, greutatea totală fiind de 810 tone. Cabina poate găzdui două persoane și îndeplinește cerințele de zgomot, vibrații și cele referitoare la conținutul de substanțe nocive și praf. Autovehiculul folosește 8 anvelope radiale Michelin și poate atinge viteza maximă de 64 km/h.

BelAZ 75710