Această saltea, numită sugestiv saltea pentru îmbrățișări, ar putea reprezenta sfârșitul problemelor pentru cuplurile care vor să doarmă îmbrățișate toată noaptea. Prin construcția sa, salteaua promite o noapte de îmbrățișări și giugiuleală fără a risca amorțirea brațelor și a umerilor.

   Salteaua este confecționată în totalitate dintr-o spumă specială și are mai multe lamele de 3 inci (7,62 centimetri), un fel de grătare, la cele două capete care permit mâinilor și picioarelor să se scufunde printre ele. Salteaua ar putea consolida relațiile, spune designerul său, lăsând cu ușurință ca un braț să alunece sub un partener și să rămână acolo, oricât de mult, fără a fi strivit.

Saltea pentru îmbrățișări 3

   Salteaua a fost proiectată acum câțiva ani de designerul iranian Mehdi Mojtabavi și a primit mai multe premii. El a realizat aceleași lamele și în zona picioarelor pentru ca orice persoană care se desprinde din brațele partenerul să poată dormi cu fața în jos, cu degetele de la picioare înfipte confortabil între grătarele moi.

Saltea pentru îmbrăţişări 1

   În concluzie, salteaua permite mângâieri și îmbrățișări în poziții mai intime, fără nici un disconfort fizic sau fără ca încheieturile, mușchii, vasele de sânge și nervii membrele noastre să plătească prețul. Astfel, designul ei pur tehnic, are o putere emoțională și psihologică superioară în pat cu partenerul.

Saltea pentru îmbrăţişări 2

   Să nu uităm că o îmbrățișare este una dintre acțiunile cele mai calmante și foarte importantă pentru consolidarea relațiilor. Îmbrățișarea este un comportament uman magic, care ne distinge de alte viețuitoare.