Mulți oameni se bazează pe o ceașcă de cafea sau două pentru a se trezi dimineața sau beau cafea în timpul zilei de lucru. Un biochimist american a găsit o alternativă mai rapidă pentru o ceașcă de cafea, creând „energia pulverizabilă”, care se pare că este primul spray din lume cu cafeină (sau cum îi zice mai toată lumea cofeină).

Energie pulverizabilă 4

   Pornind de la premisa că băuturile energizante sau cafeaua sunt scumpe, incomod de transportat, pline de calorii și ingrediente dubioase și în multe cazuri au un gust groaznic, a fost patentată o metodă prin care se pulverizează un lichid incolor și inodor pe piele, pentru a obține un flux constant de energie pentru câteva ore. Ingredientul activ este cafeina (alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., întrebuințat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac etc.) care asigură energia de care aveți nevoie, fără efecte secundare sau riscuri de siguranță.

Energie pulverizabilă 5

   Fiecare flacon negru din aluminiu conține aproximativ 160 de pulverizări (în jur de un sfert din cantitatea de cafeină găsită într-o ceașcă de cafea), echivalentul cafeinei din 40 de cești de cafea. Este suficient de mic pentru a încăpea în buzunar sau în poșeta și poate fi luat oriunde te duci.

Energie pulverizabilă 1

   Sprayul se aplică pe piele de 2 – 4 ori, în funcție de cât de multă energie aveți nevoie. Produsul nu are miros și nu se va observa după pulverizare. Se pulverizează în locurile unde în mod normal ne dăm cu parfum, cum ar fi pe gât sau pe încheieturile de la mâini, de fiecare dată când ai nevoie de un impuls de energie.

Energie pulverizabilă 2

   Producătorul avertizează utilizatorii să nu depășească 20 de pulverizări pe zi. După pulverizarea pe piele, utilizatorii se vor simți „trezi și concentrați, fără a fi supra-stimulați”. Cafeina, care este structural similară cu nicotina, intră în mod natural în corp prin piele, treptat, efectul fiind de câteva ore. Produsele ingerate care au același efect (băuturi energizante sau cafea) trebuie metabolizate aproape în întregime de ficat înainte de a-și face efectul în corp.

   Un flacon costă 15 $ (mai ieftin decât 40 de doze de Red Bull) și deocamdată se livrează doar în SUA. Oare o să renunțam la cafea peste câțiva ani?

Energie pulverizabilă 3

Sursă: Indiegogo