Călătoriile în lume sunt o modalitate foarte bună de a cunoaște cultura locală, inclusiv băuturile alcoolice tradiționale. Dar consumul excesiv de alcool duce la consecințe fiziologice, care se traduc în limbaj universal prin mahmureală. Deși medicina modernă nu a inventat deocamdată un medicament contra mahmurelii, aproape fiecare națiune a găsit, de-a lungul anilor, o modalitate proprie pentru a-i face față, prin leacuri anti-mahmureală. Alcoolul este diuretic, iar într-o noapte de beție organismul pierde săruri, minerale și vitamine. Apa minerală, bogată în calciu și potasiu, băuturile pentru sportivi, fructele zemoase, refac stocul de nutrienţi. Chiar și în timpul unei petreceri, două pahare de apă la unul de alcool fac ca alcoolul să se absoarbă mai încet. Iată câteva remedii preferate sau încetățenite în unele țări, pe care le-ați putea cataloga ca șocante, dezgustătoare, încântătoare sau (in)eficiente, după GUST…

  • România – tipică pentru noi este ciorba de burtă care reprezintă o sursă ieftină de proteine, care abundă în săruri și fluide, grăbind procesul de rehidratare după o noapte de băut. Turcii și mexicanii își tratează mahmureala cu aceiași ciorbă specifică, foarte sărată, cu smântână și usturoi. Ca motiv de mândrie națională, avem totuși un remediu tipic autohton: zeama de varză, asta pentru că alte popoare nu se sinchisesc să mureze varza în locuințele proprii.

Leacuri anti-mahmureală - Zeamă de varză

  • Japonia – se consumă umeboshi (ume este o specie de pom fructifer în genul combinat prună-caisă) uscate și murate care sunt extrem de acre și sărate, eventual înmuiate în ceai verde. Chiar și versiunea mai blândă – umezuke – cu fructe neuscate, este groaznic de acră.

Leacuri anti-mahmureală - Umeboshi

  • Germania – are un „mic dejun anti-mahmureală” (katerfrühstück) compus din hering murat înfășurat în felii de castraveciori și ceapă sau asezonat cu murături sau cu varză, care se mănâncă, bineînțeles, pe stomacul gol.

Dejun anti-mahmureală

  • Canada – canadienii folosesc o mâncare mai neobișnuită, care se numește „poutine”: se taie într-un castron felii groase de cartofi, cu bucăți mari de brânză canadiană, asemănătoare cu un caș moale și se înăbușă în mult sos de cimbru, amestecat cu piper proaspăt, din abundență. Nu e la fel de bună pe cât pare la prima vedere.

Leacuri anti-mahmureală - Poutine

  • Irlanda – conform unei legende irlandeze, cel mai bun mod de a scăpa de mahmureală este de a sta îngropat până la gât în nisip ud de râu. Irlanda nu este o țară caldă, astfel încât nisipul ud de râu este destul de rece, având poate un efect mai accentuat decât un duș rece, dar nu există dovezi medicale că ar vindeca o durere de cap și greața. Dar legendele se păstrează…
  • Vietnam – se pisează corn de rinocer, se toarnă în apă fiartă și se bea. Acest „truc” este considerat că vindecă totul, de la alergii până la cancer. Ca urmare, cererea de coarne de rinocer este atât de mare încât aceste creaturi uimitoare sunt căutate în disperare.
  • Mongolia – după o noapte lungă de lupte și de băut, mongolii folosesc un cocktail neobișnuit din suc ​​de roșii și ochi de oaie murați. Da, ați citit bine, globii oculari de la o oaie, murați, amestecați cu suc de roșii, fără nimic altceva adăugat.
  • S.U.A. – în perioada cowboy-lor, remediul popular era un „ceai” făcut din excremente de iepure puse în apă fierbinte. Probabil berea era prea scumpă! În zilele noastre se folosesc ouă crude, o băutură, numită Prairie Oyster, constând dintr-un ou crud, sos Worcestershire, sos iute, sare și piper negru măcinat. Oul este spart într-un pahar, astfel încât să nu se spargă gălbenușul, ceea ce îl face să semene cu textura unei stridii adevărate. Băutura include și ingrediente opționale cum ar fi o votcă mică, ketchup sau suc de roșii și oțet.

Leacuri anti-mahmureală - Prairie Oyster

  • Haiti – cunoscători ai magiei negre și practicanți voodoo, haitienii consideră că dacă înfigi 13 ace în dopul de la sticla pe care ai băut-o, te vei simți mai bine. Este ca un fel de răzbunare pe sticla care a produs această stare îngrozitoare. Mai greu mi se pare când bei multe beri, iar dopurile sunt din tablă, căci ace s-or găsi.
  • Rusia – rușii procedează prin metoda lor specifică, adică merg la baia rusească și se lovesc cu ramuri de mesteacăn! Nu precizează nimeni grosimea crengilor și cât ar trebui să dureze un astfel de „tratament”.
  • Olanda – la olandezi metoda de remediu e mult mai simplă: câteva sticle de bere foarte rece și gata! Or fi luat exemplu de la noi?
  • Namibia – o ceașcă cu lapte de bivoliță puțin coagulat în care se adaugă rom negru, o cremă de lichior și un alt rom condimentat, specifice zonei.

   Alte popoare consideră cafeaua cel mai bun remediu, dar specialiștii au demonstrat că reprezintă doar o autosugestie pe această temă, recomandând laptele sau iaurtul. Totuși oamenii de știință consideră că cel mai eficient tratament anti-mahmureală este MIEREA. Acest produs conține fructoză, care ajută organismul să lupte cu efectele neplăcute ale abuzului de alcool.