Foarte mulți oameni devin confuzi atunci când vine vorba de gestionarea banilor. Desigur că sunt mulți factori care trebuie luați în calcul atunci când luăm decizii despre bani. Aceștia includ emoțiile, convingerile și motivațiile, precum și obiceiurile noastre cu privire la bani, accesul la informații și cunoștințele financiare.

Testul banilor 1

     BBC a realizat un studiu on-line la care au participat 109 472 de persoane (55% femei, 45% bărbați), considerat ca unul dintre cele mai mari experimente realizate vreodată cu privire la psihologia banilor. Eșantionul a fost predominant alb, de cetățenie britanică, cu o vârstă medie de 40 ani și cu o educație diversă. Mai toți participanții s-au definit ca angajați, din clasa de mijloc, mai mult de 60% dintre ei fiind angajați cu normă întreagă de lucru (full-time). Specialiștii care au tras concluziile acestui experiment, admit că participanții nu reprezintă Marea Britanie ca un întreg. Cu toate acestea, iată câteva din rezultate cu privire la relația pe care oamenii o au cu banii, pe care le consider  semnificative, inclusiv pentru mentalitatea românilor cu privire la bani.

Testul banilor 2

  • În timp ce cunoștințele financiare sunt importante, emoțiile noastre joacă un rol important în modul în care ne gestionăm banii.
  • Bani fac mulți oameni să se simtă îngrijorați, vinovați și neliniștiți.
  • Impulsul cumpărăturilor poate duce la probleme financiare dezastruoase (persoanele care fac cumpărături nestăpânite, fără să aibă nevoie neapărat de produsele achiziționate, încearcă să-și gestioneze emoțiile – să se facă fericiți sau să iasă dintr-o stare de tristețe).
  • Dacă banii te fac să te simți puternic, atunci ai mai multe șanse să te confrunți cu probleme financiare, iar dacă banii te fac să te simți în siguranță, atunci problemele financiare apar rar.
  • Este crucial pentru oricine să fie în măsură să-și gestioneze bine banii, chiar și fără  cunoștințele financiare.
  • Atitudinea față de bani și succesul financiar au tendința de a se îmbunătăți odată cu vârsta, mai repede și mai mult la bărbați, decât la femei.
  • Banii generează emoții puternice negative, iar asocierea lor cu alte probleme agravează intensitatea afectivă: o treime au recunoscut că se gândesc tot timpul la bani; peste 40% au spus că sunt îngrijorați în mod constant de cheltuirea banilor;  aproape jumătate sunt inundați de sentimente de vinovăție și neliniște atunci când cer bani; peste o treime au declarat că se simt îngrijorați atunci când fac cheltuieli pentru ei înșiși.
  • Persoanele cu un venit scăzut își cheltuiesc banii cu mai multă atenție și țin o evidență a finanțelor mai amănunțită.
  • Capacitatea de gestionare a banilor crește odată cu un nivel mai ridicat de venituri și, de asemenea, cu educație fiecăruia. În schimb, motivația banilor (ce înseamnă banii pentru noi) nu este influențată de cele două elemente.
  • Un accident, o boala majoră, nașterea unui copil sau un eveniment neașteptat de viață cresc riscul de probleme financiare și reduce capacitatea noastră de a face față acestora, ducând chiar la dificultăți financiare majore.
  • Descoperirile de cont neașteptate și refuzul unui credit sunt cele mai comune și frecvente probleme referitoare la bani.

Testul banilor

     Studiul a relevat unele diferențe distincte între bărbați și femei, precum și în funcție de vârstă:

    • Femeile tind să fie mai îngrijorate cu privire la bani și cheltuiesc mai mulți bani în magazine (inclusiv ca o formă de terapie pentru a-și gestiona emoțiile).
    • Bărbații sunt mai predispuși decât femeile de a asocia bani cu libertatea și cu capacitatea de a-și atinge obiectivele.
    • Bărbații tind să simtă că banii oferă securitate și pot fi o soluție salvatoare dacă îi economisesc.
    • Femeile sunt mult mai generoase cu banii lor, aceasta fiind de fapt cea mai mare diferență între cele două sexe.
    • Femeile sunt mult mai susceptibile de a suferi din cauza banilor sau din cauza lipsei acestora (și chiar recunosc că suferă).
    • Cumpărăturile impulsive tind să scadă odată cu vârsta.

Testul banilor 3

     Psihologii au identificat patru tipuri de motivație cu privire la bani:

    • Securitate – banii sunt utilizați pentru a te simți în siguranță și pentru a evita o stare de îngrijorare sau de neliniște pentru problemele care pot apărea în viitor.
    • Putere – banii sunt utilizați pentru a obține putere și influență asupra altora.
    • Dragoste – banii sunt utilizați pentru a cumpăra afecțiunea oamenilor.
    • Libertate – banii sunt utilizați pentru a face lucruri pe care le dorești și care îți bucură viața.

Sursa : BBC Science


Alte articole captivante


PRODUCȚIA DE AUTOMOBILE 2012    Producția de automobile este un indicator important în economia unei națiuni. Organizația Internațională a producătorilor sau constructorilor de autovehicule (International Organization of Motor Vehicle Manufacturers) a fost înființată la Paris, în 1919. Această organizație mai este cunoscută și sub numele de  “Organisation Internationale des Constructeurs d’Automobiles” (OICA). De curând, OICA a publica...
DIVERSITATEA LINGVISTICĂ AMENINȚATĂ      Nici astăzi nu știm cu exactitate când a apărut limbajul vorbit, dar este sigur că diversitatea lingvistică este amenințată. Dar astăzi știm că există peste 6 000 de limbi în uz în întreaga lume sau, după unele surse, relativ recente, 6909 de limbi vorbite. Extrem de multe, dar mai mult de jumătate dintre ele au mai puțin de 3 000 de vorbitori. Pe fiecare dintre aceste două continente, Asia și Africa, ...
GERMANII AU ÎNCREDERE ÎN DEUTSCHLAND      În timp ce restul Uniunii Europene devine tot mai îngrijorat de stabilitatea economică și de viitorul apropiat, Germania rămâne puternică și fără griji majore, iar germanii au încredere în ei și țară. Atitudinile germanilor față de economia lor și față de conducerea proprie și importanța rolului lor în UE continuă să rămână pozitivă, în timp ce starea de spirit generală în restul UE continuă să scadă ș...
CELE MAI VALOROASE COMPANII DIN LUME       Brand Finance a publicat lista primelor 500 de companii (mărci) din lume ca valoare. Veți găsi aici doar primele 100 de branduri sau companii din lume, inclusiv locul ocupat anul anterior în același clasament, valoarea curentă în milioane de dolari americani ($) pentru ultimii doi ani și clasificarea (rating) din punct de vedere financiar. 2014 2013 Logo Nume brand Țara 2014 2014 ...
CEL MAI ÎNALT ZGÂRIE-NORI DIN LUME      O companie de construcții din China a dezvăluit planurile de a construi cel mai înalt zgârie-nori din lume. Se va numi Sky City și va fi construit în Changsha, în sud-estul Chinei, va avea 220 ​​de etaje și o înălțime incredibilă: 838 metri (2749 ft). Suprastructura va fi cu 9,75 metri (32 ft) mai înaltă decât Burj Khalifa din Dubai - cea mai înaltă clădire actuală.      Dar lucrul cel mai impresion...
BUNĂSTAREA BUNICILOR      Speranța de viață în lume este în creștere rapidă și constantă și de aceea este normal, ca la o anumită vârstă, să te gândești: ce fel de viață voi avea atunci când voi ajunge la 60, 70 sau 80 de ani? Global Agewatch Index 2013 este primul instrument realizat să măsoare calitatea vieții și bunăstarea persoanelor în vârstă din întreaga lume. El răspunde nevoii urgente de a aborda sărăcia și discriminare...
HG nr. 537/2014, RESTITUIRE ACCIZE HOTĂRÂRE privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorină publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014.      În aplicarea art. 176 alin. (6) și (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, car...
PUTEREA FINANCIARĂ A BISERICII      V-ați gândit cât de mare poate fi puterea financiară a bisericii? Probabil că nu, pentru că averea bisericii a fost și este un secret bine păstrat față de enoriași, un fel de “sfânta taină”. Dacă din punct de vedere al proprietății (terenuri, imobile, bunuri, etc.) puterea financiară a bisericii poate fi stabilită relativ corect, atunci când vorbim de banii strânși de biserică, de exemplu numai din don...
ORGASMUL ESTE SĂNĂTATE CURATĂ      Orgasmul poate fi definit ca punctul culminant al excitației sexuale sau gradul suprem de voluptate ce apare la sfârșitul actului sexual. Multe studii, care însă nu au cuprins toate națiile de pe Pământ, au arătat că aproximativ 30% dintre femei nu au orgasm, nu experimentează orgasmul sau consideră actul sexual ca fiind dureros. Dar toți specialiștii susțin că orgasmul este esențial pentru sănătatea u...
6 MILIARDE DE ABONAMENTE      Aproximativ trei sferturi din populația lumii are acum acces la un telefon mobil, conform unui nou studiu realizat de către Banca Mondială. “Numărul de abonamente de telefonie mobilă a crescut foarte mult în ultimii 12 de ani. Mai puțin de 1 miliard de abonamente de telefonie mobilă au fost active în anul 2000, în timp ce azi există 6 miliarde de abonamente active (pre-paid și post-paid). Numai anul tr...