Dacă petreceți o bună parte din zi folosind computerul, trebuie neapărat să vă relaxați ochii obosiți din când în când. Ecranele computerelor sunt luminoase și de aceea ochii nu clipesc la fel de des. Cine lucrează la calculator ore în șir are ochii mai uscați, uneori chiar urme de roșeață.

Metoda 30-20-10 1

   Pentru a vă ajuta să eliminați această problemă, metoda 30-20-10 sugerează că, după fiecare 30 de minute, utilizatorul unui computer ar trebui să ia o pauză de cel puțin 20 de secunde și să se uite la obiecte care sunt la o distanță de 10 de metri de el.

Metoda 30-20-10 2

   Orice utilizator de calculator știe că este aproape imposibil să-ți amintești la intervale regulate că trebuie să iei o pauză, mai ales când ești prins cu diverse lucrări, vizualizări, jocuri, rețele de socializare etc. Dar pe Internet există programe software gratuite care pot să facă acest lucru pentru noi. În primul rând nominalizez Breaker, deoarece este realizat de un român, deci este disponibil și în limba română, iar sunetul de alarmă se poate personaliza. Alte variante ar fi: Eye Defender, conceput pentru a preveni Computer Vision Syndrome (CVS), Work Rave și Time Out.

   Poate că ar fi bine ca metoda 30-20-10 să devină o regulă nescrisă a tuturor utilizatorilor de calculatoare.