Până la 40% din inteligența unui copil este moștenită sau transmisă de la părinți, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Queensland, Australia. Acesta este cel mai mare studiu de genetică a inteligenței copilăriei realizat vreodată, care combate studiile anterioare, ce indicau o variație cuprinsă între 40 și 50%.

mulțumiri părinților 1

     Autorii studiului au utilizat date genetice, respectiv mostre de ADN și evaluări ale coeficientului de inteligență (IQ) în cazul a 18.000 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, din patru țări  Australia, Olanda, Marea Britanie și SUA. Cercetătorii au descoperit, după ce au eliminat factorii de mediu (de exemplu, școala pe care o frecventează), că între 20 și 40% dintre variațiile în ceea ce privește coeficientul de inteligență în copilărie sunt rezultatul factorilor genetici, moșteniți de la părinți sau contribuția geneticii pentru diferența de IQ este de aproximativ 20 până la 40%. Rezultatele au arătat că o genă cunoscută sub numele FNBP1L este semnificativ legată de inteligența copilăriei. Studii anterioare au stabilit că aceeași genă este cea mai importantă în estimarea inteligenței pentru adulți. Bineînțeles, există mai multe gene care contribuie la inteligența unui copil, fiecare având un efect mic, dar cumulate, efectul lor nu a depășit 40%, sugerează acest amplu studiu. Înțelegerea factorilor care influențează inteligența este importantă, deoarece IQ-ul este un factor predictiv pentru educație în general, influențând durata de viață, rezultatele școlare și profesionale, iar apoi veniturile adulților.

mulțumiri părinților 2

     Așadar, trebuie să mulțumim părinților noștri dacă ne simțim mai deștepți. Eu aș privi lucrurile un pic invers și aș spune că rezultatele indică faptul că între 80% și 60% din inteligență nu este ereditară și restul depinde doar de copii sau adolescenți. Mai mult, ar fi fost interesant de știut din ce clase sociale fac parte copiii evaluați și dacă doi sau mai mulți copii din aceiași familie au obținut rezultate radical diferite. Astfel am fi avut o “imagine” mai aprofundată. Totuși consider că factori non-genetici, cum ar fi mediul familial, de exemplu, sunt mai importanți la o vârstă fragedă, iar efectele geneticii devin mai importante mai târziu, în viață.

mulțumiri părinților 3

Sursa : ABC Science

 


Alte articole captivante


NOILE ANVELOPE MICHELIN      Despre anvelope, spre deosebire de alte piese sau echipamente auto, putem spune cu ușurință când este nevoie să fie înlocuite, printr-o simplă inspecție vizuală, prin care se poate stabili uzura. Dar marele producător de anvelope Michelin pretinde că noile anvelope Premier, all-season, care folosesc tehnologia EverGrip, ne vor face să privim lucrurile altfel decât la anvelopele tradiționale. De fapt, M...
INDICELE DE SĂRĂCIE      Indicele de sărăcie (misery index) este o măsură economică brută creată de Arthur Orkum, care însumează rata de șomaj și rata de inflație a unei țări, pentru a evalua condițiile de suferință, de nefericire sau de mizerie în care trăiește un popor (cu cât  numărul este mai mare, cu atât este mai mare sărăcia). Fericirea și nefericirea popoarelor este calculată prin diverse metode sau indicatori, rezulta...
CEASUL INEL      După mai mulți ani în care companii mai mici s-au ocupat de ceasuri inteligente, marile companii de tehnologie au decis că este timpul pentru a intra pe piață. După ce Samsung (Galaxy Gear Smart Watch) și Qualcomm (Toq Smart Watch) și-au prezentat în ultimele săptămâni primele ceasuri inteligente, iar Sony a revenit pe piață cu cel mai recent produs (Sony Smart Watch 2), Google și Apple au lansat zvonu...
GREUTATEA TA ÎN AUR      Municipalitatea din Dubai a lansat o inițiativă comunitară sub sloganul "Greutatea ta în aur", care vizează promovarea unui stil de viață sănătos și încurajarea membrilor societății de a atinge și a-și menține greutatea corporală optimă.      Oficialii din Dubai consideră că mersul pe jos este o modalitate simplă și economică pentru a rămâne în formă și sănătos, pe care oamenii o pot aplica cu ușurinț...
HAI (și tu) ROMÂNIA!     AT & T va începe să ofere un serviciu, începând de săptămâna viitoare, care va permite clienților  ale căror telefoane și tablete au fost furate, să blocheze utilizarea lor de către hoți  Operatorul de telefonie mobilă va crea o bază de date a telefoanelor furate pentru ca acestea să nu mai poată fi utilizate în rețea - a declarat vineri msnbc.com. Încă nu se știe dacă va exista o taxă asociată cu ...
OCHELARI CU CUREA MAGNETICĂ      Aproape toată lumea are nevoie de ochelari pentru citit, inevitabil, de la o anumită vârstă. Iar un șnur, mai subțire sau mai gros, din diverse materiale, este un accesoriu la îndemână, des folosit. Din păcate, aceste șnururi sau cordoane adesea se răsucesc, se încurcă sau se prind de haine, nasturi, lănțișoare, cercei, etc., devenind incomode și inestetice.      Indiferent de vârstă, această pereche ...
PUTEREA PAȘAPORTULUI      O hartă publicată recent de GOOD arată un nou mod de a măsura postura unei țări pe scena mondială: libertatea cetățenilor săi să se deplaseze pe glob. Țările din America de Nord și Europa au în mod clar un avantaj, dar unele țări din Asia au aproape la fel de multă libertatea de a călători.      Țările occidentale au mai multă libertate de călătorie, măsurată prin numărul de scutiri de vize sau de nec...
CELE MAI PUTERNICE MOTOARE DE CĂUTARE       Alexa este o companie care furnizează date analitice din anul 1996. Alexa colectează date de la milioane de utilizatori de Internet, care folosesc una dintre cele peste 25.000 de extensii de browser diferite, iar datele sunt calculate folosind o combinație de medii estimate de vizitatori unici pe zi la un site și numărul estimat de afișări pe site. Harta următoare, realizată cu informațiile primare of...
ALCOOLUL – LUBRIFIANT INTELECTUAL      Când ai de rezolvat o problema complicată, dacă deschizi o bere poate fi ajutorul dorit. Un studiu surprinzător al cercetătorilor de la Universitatea din Illinois arată că alcoolul îmbunătățește aptitudinile de rezolvare a problemelor. Cercetarea condusă de profesorul Jennifer Wiley arată că amețeala produsă de băutură, în cantități de bun simț, mărește capacitatea memoriei, mai exact "abilitatea de a ...
PREMIILE CONCURSULUI DE FOTOGRAFIE NATIONAL GEOGRAPHIC 2012      National Geographic stabilește un standard pentru excelență în fotografie. Mai mult de 22000 de fotografii au fost transmise din peste 150 de țări, atât de fotografi profesioniști cât și de amatori entuziaști, iubitori de fotografie, de pe tot globul. Fotografiile au fost prezentate în trei categorii: oameni, locuri și natură și au participat la concursul anual din 2012 pentru creativitate și calitate ...