Spamming sau spam este procesul de expediere a mesajelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori cu caracter comercial, de publicitate pentru produse și servicii dubioase, practicat în industria marketingului electronic și de proprietarii de site-uri pornografice. Spam-ul la nivel mondial se distinge prin caracterul agresiv, repetat și prin privarea de dreptul la opțiuni.

   Mesajele electronice nesolicitate primite de o companie pot reprezenta chiar peste 60% din totalul emailurilor primite. În medie, fiecare utilizator poate pierde chiar și 50 de minute pe zi pentru a verifica, sorta și șterge mesajele spam. Astfel, pierderile provocate de spam la nivel mondial se estimează la peste 81 de miliarde de dolari anual.

   Iată care sunt cele mai recente statistici realizate de Sophos Labs din Statele Unite ale Americii, un fel de lider mondial în analiza spam-ului. Studiul a urmărit cantitatea de mesaje spam trimise în perioada decembrie 2012 și februarie 2013 și a constatat că aproape o cincime din toate spam-urile la nivel mondial au venit de la calculatoare americane.

Primele douăsprezece țări care transmit și retransmit spam (perioada decembrie 2012 – februarie 2013)

 

ȚARĂ

PROCENT

1

 SUA

18,3%

2

 China

8,2%

3

 India

4,2%

4

 Peru

4,0%

5

 Franța

3,4%

6

 Coreea de Sud

3,4%

7

 Italia

3,4%

8

 Taiwan

2,9%

9

 Rusia

2,9%

10

 Spania

2,8%

11

 Germania

2,7%

12

 Iran

2,6%

Altele

41.1%

   Din punct de vedere al continentelor, putem să vedem că Asia deține primul loc, pe care nu vrea să-l cedeze de mai mulți ani.

 Continentele de pe care se transmite și retransmite spam (perioada decembrie 2012 – februarie 2013)

1

Asia

36,6%

2

Europa

27,5%

3

America de Nord

22,0%

4

America de Sud

10,9%

5

Africa

2,6%

6

Australia

0,4%

   Pentru a opri mesajele spam, utilizatorii de zi cu zi ai PC-urile ar trebui să folosească diverse programe anti-virus și să-și actualizeze parolele în mod regulat.