Sunt necesare airbag-urile în interiorul unei mașini? Probabil marea majoritate ar răspunde da, dar puțini dintre noi ar argumenta că este nevoie și de un airbag exterior, adică pe suprafața exterioară a unui autovehicul.

   Ideea este relativ nouă și o companie din Olanda (TNO), pornind de la faptul că în prezent există o medie de 1,3 biciclete pentru fiecare rezident olandez, iar numai în Amsterdam circulă o jumătate de milion de bicicliști zi de zi, aduce argumentele necesare. Luând în calcul preocuparea permanentă pentru siguranța bicicliștilor (numărul de biciclete din țară a crescut la mai mult de 18 milioane) și că aproximativ 600 de decese în trafic pe an implică bicicliști și pietoni (numărul a rămas relativ constant în ultimii ani), testele efectuate au descoperit că atunci când o mașină lovește o bicicletă, de obicei biciclistul aterizează pe parbriz și se lovește la cap și la umeri. Așa că au realizat un airbag care se umflă în afara mașinii, între marginea de jos a parbrizului și capotă.

Airbag exterior 4

   Autoturismul are o cameră în oglinda retrovizoare care transmite imagini la un calculator, iar software-ul analizează și decide dacă este un pieton sau un ciclist. Atunci când apare un „moment critic”, sistemul trece în modul „Alarmă”, iar senzorii din bara de protecție acționează airbag-ul care se deschide și acoperă jumătatea inferioară a parbrizului.

   Anul trecut Spiegel a publicat mai multe detalii despre realizările firmei Volvo în acest domeniu, care a produs primul airbag extern conceput pentru a salva viețile pietonilor. Fotografiile următoare, realizate de Volvo, prezintă cum funcționează un airbag în timpul unui test de impact.

Airbag exterior 1

Airbag exterior 2

Airbag exterior 3