LovePalz este un gadget care permite partenerilor sau tuturor doritorilor aflați la distanță să aibă „relații” intime, adică un fel de sex Wi-Fi. Conectată la Internet, această „mașină de plăcere” permite cuplurilor sau altor persoane din dormitoare diferite, de oriunde din lume, care au Wi-Fi, să simuleze un contact sexual. Fiecare partener poziționează un singur dispozitiv – „Hera” pentru doamne cu capac de culoare roșu și „Zeus” pentru bărbați cu capac de culoare albastru – pe zonele genitale și apoi trebuie deschisă aplicația cu același nume pe ambele telefoane iPhone pentru a conecta dispozitivele între parteneri. După aceasta, începe „distracția”: orice mișcare a unui partener este primită și recreată de dispozitivul celuilalt partener, în timp real, atât ca viteză cât și ca presiune.

Sex Wi-Fi

   Fiecare dispozitiv LovePalz este dotat cu un motoraș care acționează automat pistonul unei pompe. Dispozitivele oferite pentru plăceri sexuale la distanță sunt reîncărcabile și rezistente la apă (!). Se mai face o precizare extrem de interesantă pentru viitorul dezvoltării rețelelor sociale: se pot adăuga mai mulți utilizatori și apoi să alegeți cu cine doriți să vă conectați.

   Din păcate, pentru unii, dispozitivul pentru sex Wi-Fi este doar în etapa de pre-comandă, dar cereri sunt, slavă Domnului. Mie mi-au plăcut numele alese, cu deosebită grijă, din mitologia greacă (Hera și Zeus). Păcat că cei care o să cumpere și o să folosească dispozitivele nu o să știe niciodată ce reprezintă aceste nume. În anii următori urmează și conceperea copiilor pe Internet. Baftă!