Un program care încurajează renunțarea la armele de foc s-a desfășurat în Los Angeles, a doua zi după Crăciun. Posesorilor de arme, dacă renunțau la puști și pistoale, li s-au dat la schimb bonuri de masă. Programul nu este unul nou, însă a fost revitalizat după atacul din Newtown, în care au fost uciși 20 de copii și 6 adulți.

     În 26 decembrie, au fost strânse 2 037 arme de foc, din care 75 arme de asalt. Cei care au predat puști sau pistoale neautomate au primit bonuri de masă în valoare de 100 de dolari, iar celor care au renunțat la armele de foc automate li s-au dat bonuri de masă în valoare de 200 de dolari.

Arme

  „Orașele și statele trebuie să suspină guvernul federal în încercarea de a îmbunătăți siguranța comunității și a elimina armele periculoase”, a declarat primarul orașului Los Angeles, Antonia Villaraigosa, un american get-beget, născut sub numele de Antonio Ramon Villar Jr., pe 23 ianuarie 1953, pe lângă Los Angeles, totuși.

Arme 1

     Șefului poliției din Los Angeles a precizat că aproximativ 8.000 de arme au fost predate la schimb din 2009 și până acum, de când există acest program, acest lucru fiind resimțit prin scăderea criminalității (n.a. – în zile de predare, dar numai în zona LA).

Arme și bonuri de masă

    LAPD: Charlie Beck, șeful Poliției din Los Angeles (dreapta) prezintă primarului Antonio Villiaraigosa (centru) un lansator de rachete, care a fost recuperat în 2012.

     În cadrul acțiunii s-au format chiar cozi (n.a. – nu chiar ca la noi, pentru “pomenile” electorale) pentru predarea armelor. Pentru a încuraja acest lucru, poliția nu a pus întrebări privind proveniența acestora (Opa!). Printre armele predate s-au numărat și puști de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, precum și o carabină din 1895, de valoare istorică. Armele au fost colectate în pubele de gunoi, alături de muniție.

Arme și bonuri de masă 1

     În jurul centrelor de predare a armelor s-au adunat însă și protestatari care contestă programul și militează pentru uzul de armă și care au afișat pancarte de genul: „Patrioții nu cedează armele”, „O femeie înarmată nu va fi o victimă” sau „Multe țări au căzut pradă tiraniei pentru că cetățenii nu erau înarmați”.

    Eu propun guvernului român să ne dea arme de foc în loc de bonuri de masă, că, după, mergem să le predăm, Crăciunul următor, la Los Angeles. Pe cuvânt…

O parte din sursă: Daily News, Los Angeles


Alte articole captivante


RĂSPUNSUL LA 10 ÎNTREBĂRI LOGICE      Sunt sigur că pe primele 8 le-ați rezolvat, ultimele 2 fiind ceva mai dificile. Iată soluțiile în aceiași ordine:      1. Răspuns E      Explicație: a 3-a zi după sâmbătă este marți, care este cu 2 zile înainte de ieri, care înseamnă că este joi. Așadar azi este vineri!      2. Răspuns C      Explicație: prima persoană dă noroc cu 9 persoane, cea de-a doua cu alte 8 persoane, cea de-a treia cu alte...
COMENTARII LA YOUTUBE      YouTube face viața grea utilizatorilor care au postat comentarii negative și răutăcioase la imaginile vizionate și s-au ascuns în spatele anonimatului. Site-ul video începe sa ceara utilizatorilor numele complet atunci când fac comentarii și descărca clipuri. În locul unui pseudonim, compania YouTube dorește numele complet al utilizatorului, asociat cu imaginea folosită pe contul  Google+. Această măsu...
FURT DE TEREN      Eu vreau să-l numesc furt, dar alții, ceva mai elevați, l-ar numi o nouă formă de colonialism.      Începând cu anul 2000 și până în 2012, peste 37 de milioane de hectare (un hectar este egal cu 10.000 m² sau 0,01 km²) de teren au fost achiziționate de către investitorii străini, în special în cele mai sărace țări ale lumii, fără consimțământul liber, prealabil, și acordul sau informarea comunităților...
EFECTUL GALATEA           Efectul Galatea este mai puternic decât efectul Pygmalion - atunci când ceilalți din jur cred în tine, ai șanse mai mari să reușești decât dacă te-ar descuraja. Efectul Galatea este până la urmă un efect Pygmalion referitor la o singură persoană: crezi în tine și-ți demonstrezi că reușești sau te descurci. Imagine proprie a fiecăruia (de sine) determină comportamentul. Când pornești o activitate c...
ȘTIȚI DE CE BISCUIȚII AU GĂURI?      Probabil că nu v-ați întrebat niciodată de ce biscuiții au găuri. Explicația este simplă și ține de procesul de fabricație, așa cum am explicitat mai jos.      Biscuit este un termen folosit pentru o varietate de produse alimentare bine deshidratate prin coacerea unui aluat. Cuvântul biscuit este derivat din limba latină: bis (de două ori) și coctus (copt, gătit), adică de două ori la cuptor. Biscuiți...
EURO-BAROMETRU MULTILINGVISTIC      Comisia Europeană realizează, în cadrul sectorului de analiză publică, sondaje periodice cu privire la "Europenii și limbile lor". Ele oferă o imagine de cunoaștere a limbii, învățarea limbilor străine, precum și atitudinea față de limba maternă și învățarea altor limbi. Până în prezent, trei studii au fost efectuate: în 2001, în 2006 și în 2012.      Ultimul sondaj a fost realizat în primăvara anului...
SAE      Articolul acesta nu se referă doar la salvarea victimelor prinse în accidente auto grave, folosind instrumente puternice și sofisticate pentru deschiderea ușilor și pentru tăierea balamalele, a stâlpilor sau a acoperișului, ci este axat pe modul în care mașinile s-au schimbat în ultimii ani, făcând astfel acțiunile de salvare mult mai complicate și periculoase pentru echipele de salvare. Au apărut noi ...
ZBORUL CU AVIONUL – LUCRURI NEADEVĂRATE      Zborul cu avionul poate fi o experiență misterioasă, cel puțin prima dată. Avioane sunt niște mașinării incredibile, uneori chiar înfricoșătoare, despre care se vehiculează tot feluri de lucruri care nu corespund realității. Deci, este logic ca oamenii să creadă tot felul de  "fapte" cu privire la transportul aerian. Problema este că multe dintre ele nu sunt adevărate. Să demascăm unele dintre ele:   ...
IMAGINI HAIOASE 9         Plimbările mele pe cărările Internetului și corespondența prin e-mail cu prieteni adevărați sau virtuali mi-au dezvăluit multe fotografii amuzante, unele prin ridiculul sau comicul situaților, poze nostime și ilare sau într-un cuvânt imagini haioase. După ce le-am împărtășit mai întâi cu prietenii de pe Facebook, adăugându-le un scurt comentariu propriu, am decis să le public și aici, într-o serie m...
SCHIMBAREA TIPULUI DE SÂNGE      Deși tot sângele este format din aceleași elemente de bază, nu tot sângele este la fel. De fapt, există opt tipuri diferite de sânge, care sunt determinate de prezența sau absența anumitor antigeni (substanță care, introdusă în organism, determină apariția anticorpilor). Deoarece unii antigeni pot declanșa sistemul imunitar al unui pacient pentru a ataca sângele transfuzat, transfuziile de sânge în con...