Se pare că bărbații preferă într-adevăr doamnele îmbrăcate în roșu. Un nou studiu, realizat în luna februarie a acestui an, a descoperit că bărbații sunt mai atrași de femeile care poartă roșu în comparație cu alte culori, deoarece ei cred că acestea sunt mai puțin susceptibile de a-i respinge.

     Psihologii din spatele cercetării susțin că roșul transmite mesaje subtile, dar puternice, despre cât de receptivă este o femeie la avansuri romantice și, astfel, bărbaților li se pare mai atrăgătoare.

     Descoperirile ar putea explica de ce femeile în rochii roșii au devenit astfel o imagine provocatoare, în cultura modernă, inspirându-l pe Chris de Burgh în anul 1986 să compună cântecul de dragoste “The Lady in Red”.

Roșu

     Cercetătorii au descoperit că  bărbații cărora le-au fost prezentate fotografii cu femei care poartă o cămașă roșie, le-a găsit mult mai atractive fațtă de atunci când le-au văzut purtând  aceleași haine, dar de culoare verde sau albă.

     Studiul, care a testat 96 de bărbați din Statele Unite și Austria a constatat că bărbății au simțit că femeile ar răspunde pozitiv la avansurile lor.

Roșu 2Roșu 3

     Adam Pazda, un psiholog social de la Universitatea din Rochester, în statul New York, care a condus cercetarea, împreună cu colegii de la Universitatea din Innsbruck, a declarat că răspunsul poate fi găsit în evoluția umană: animalele de sex feminin, cum ar fi babuinii, afișează pete luminoase de culoare roșie pe piele pentru a indica că sunt gata să se împerecheze. El a concluzionat: „Ni se pare fascinant că doar schimbarea culorii de la cămașa unei femeie poate avea o influentă puternică asupra modul în care ea este percepută de bărbați . „Este posibil ca femeile să poarte haine cu mult roșu atunci când sunt interesate de întâlnirile sexuale. Noi investigăm în prezent această posibilitate; și dovezile preliminare sugerează că acest lucru se întâmplă într-adevăr.”

Roșu 1

   Studiul, care este publicat în Jurnalul de Psihologie Socială Experimentală, a folosit trei grupuri de bărbați pentru a evalua atractivitatea femeii – “ tânără, moderat atractiva”, cu părul șaten  în trei experimente separate. Cercetătorii au arătat fotografii identice de femei care au purtat succesiv bluze de culoare albă, roșu, sau verde.

     Dr. Pazda a adăugat: „Din punct de vedere pragmatic, rezultatele noastre sugerează că femeile ar trebui să poarte haine roșii”. „Mai mult, în general, constatarea noastră că femeile care poartă roșu sunt mai atractive din punct de vedere sexual, va fi probabil de interes considerabil pentru designeri de modă, marketing și publicitate.”

                                                                                                                                                                        Sursa : The Telegraph


Alte articole captivante


MĂRUL ARCTIC      Schimbarea culorii merelor are loc la scurt timp după taiere și se datorează enzimelor (substanțe complexe, cu molecule foarte mari care se formează în organismul viu și stau la baza funcțiunilor sale vitale). Când miezul fructului intră în contact cu aerul, se produc modificări de natură biochimică prin acțiunea catalitică a enzimelor oxidative asupra substanțelor ce conțin grupări fenolice în molecul...
SCHIMBAREA TIPULUI DE SÂNGE      Deși tot sângele este format din aceleași elemente de bază, nu tot sângele este la fel. De fapt, există opt tipuri diferite de sânge, care sunt determinate de prezența sau absența anumitor antigeni (substanță care, introdusă în organism, determină apariția anticorpilor). Deoarece unii antigeni pot declanșa sistemul imunitar al unui pacient pentru a ataca sângele transfuzat, transfuziile de sânge în con...
PARTICULE DE PLASTIC ÎN ALIMENTE O previziune urâtă a devenit realitate: alimentele pe care le ingeram zilnic conțin particule de plastic.      Primele materiale plastice au fost produse prin transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a apărut celuloidul și în 1897 galitul, iar primul material sintetic a fost bachelita (1908). În general, produsul de la care se pornește în fabricarea materiale...
TOP SITE-URI WEB      Alexa, o companie de informare și de urmărire pe web, care ține evidența la zi a celor 500 de site-uri de top de pe web prin calcularea numărului de vizitatori de zi cu zi și a vizualizărilor de pagină, a publicat rezultatele pe ultimele trei luni. Clasamentul la zi a celor mai populare 19 site-uri a inclus, de asemenea, alte valori importante urmărite de către Alexa, cum ar fi link-uri primite și căut...
CELE MAI VALOROASE MĂRCI AUTO      După retragerea forțată a milioane de mașini în 2010, care a condus la o scădere a valorii de brand de 1,2 miliarde dolari americani, problemele de la Toyota au continuat în anul următor, ca urmare a cutremurului devastator și a unui tsunami – care au perturbat  decisiv producția în Japonia, când brand-ul a mai avut o cădere a valorii de în 1,7 miliarde dolari. Cu toate acestea, în acest an, a cunoscut...
ACIDIFICAREA OCEANELOR      Oamenii de știință care au participat la întâlnirea pe probleme climatice globale din Polonia de luna trecută, au tras un semnal de alarmă fără precedent: acidificarea oceanelor ar putea crește cu 170% până în 2100 (cu 0,5 puncte). Oceanele lumii devin tot mai acide, la o rată fără precedent, fenomenul fiind mai rapid decât oricând în ultimii 300 de milioane de ani. Acidificarea a provocat deja o pierd...
TRATAMENTE INEDITE LA SPA     În completare la articolul de ieri cu privire la un tratament cu melci, azi vă propun o listă de alte tratamente efectuate la Spa, pe care multe femei nu cred, măcar pe primele două, că le-ar încerca.      1. Masaj cu șerpi      Un tratament înspăimântător, gen masaj,  implică “plimbarea” mai multor varietăți de șerpi pe corpul gol. Se folosește pentru a atenua durerile musculare, în timp ce șerpii m...
PRIMUL BORDEL DIN LUME CU PĂPUȘI      La Barcelona s-a deschis de curând primul bordel din lume cu păpuși, care oferă sesiuni erotice cu domnițe din plastic și silicon. Sunt păpuși în totalitate realiste, atât prin mișcări, cât și prin atingere, care pot să îndeplinească toate fanteziile, fără limite, și oferă o experiență erotică unică - promite situl Lumi Dolls. Dacă mă gândesc bine, este o găselniță bună pentru că, din punct de vedere p...
SPECTATORII FILMELOR ROMÂNEȘTI ÎN 2012      Potrivit estimărilor realizate de Asociația Film România la sfârșitul anului 2012, pelicula semnată de Tudor Giurgiu, "Despre oameni și melci" este filmul românesc cu cei mai mulți spectatori: 64.000. În continuare vă prezint primele zece filme românești, în ordinea audienței, cu mențiunea că unele au fost lansate spre sfârșitul anului. Loc Film Spectatori Încasări (lei) ...
EXPORT ȘI IMPORT DE ARMAMENT      SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute) este un institut internațional independent dedicat cercetării conflictelor, armamentului, controlul armelor și dezarmării. Înființat în 1966, institutul furnizează date, face analize și recomandări, pe baza surselor deschise, pentru factorii de decizie politică, pentru cercetători, mass-media și publicului interesat. În martie a.c. a publicat un ...