O întrebare publică pentru toți operatorii de transport din aceasta țară, fără supărare.

   Ordinul M.T.C.T. nr. 42/2006, cu modificările și completările ulterioare (actualizat), privind condițiile de pregătire profesională inițială și continuă a anumitor categorii de conducători auto, prevede la art. 6 alin.(4) :

   „În cazul în care conducătorii auto titulari ai unui CPI/CPIa sau ai unui CPC ori cei exceptați de la obligația deținerii CPI conform prevederilor art. 3 nu și-au exercitat profesia pe o perioada de cel puțin 2 ani, aceștia au obligația de a urma un curs de pregătire periodică înainte de reluarea activității.”

     Notă:  CPI – certificat de calificare profesională inițială

 CPIa – certificat de calificare profesională inițială accelerată

 CPC – certificat de calificare profesionala continuă

   Întrebare publică: există vreun caz în Romania în care operatorul de transport sau întreprinderea, prin managerul de transport sau o altă persoană abilitată să facă angajarea conducătorilor auto conform actelor normative în vigoare, a refuzat să angajeze un conducător auto sau i-a cerut să urmeze cursul de pregătire periodică pentru a-l angaja dacă din documentele prezentate de către acesta rezultă că nu a mai profesat această meserie în ultimii 2 ani sau mai mult?

   Sincer să fiu nu cred că cineva a procedat astfel. Dar România este mare, cine știe poate o fi vreo excepție. Aș fi interesat să aflu eventuale amănunte pe această temă.

   Mulțumesc pentru sinceritate.