Retragerea licenței de traseu se face, în momentul de față, prin intermediul a două acte normative care: Ordinul M.I.R.A. nr. 353/2007, modificat și completat ulterior și HGR nr. 69/2012. În continuare fac o „confruntare” între cele două:

0 O.M.I.R.A. NR. 353/2007 ART.28 (1) : „Retragerea licenței de traseu se face de către agenția A.R.R. emitentă în următoarele cazuri: (se referă numai la transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic județean) HGR NR. 69/2012, ART. 36 (1) :”I.S.C.T.R. retrage licența de traseu eliberată pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, în următoarele cazuri:”(nu se face precizarea județean sau interjudețean, deci se aplică în ambele cazuri)
1 a) când nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării acesteia; a) nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării acesteia;
2 b) în cazul săvârșirii de către operatorul de transport rutier a unor abateri grave, după cum urmează:
(i) când licența de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau informații eronate;
b) licența de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau informații incorecte;
3 b)  (ii) când operatorul de transport rutier, deținător al licenței de traseu, a încredințat spre efectuare altui operator de transport rutier curse prevăzute în graficul de circulație aferent licenței de traseu; c) înstrăinarea către alt operator de transport rutier a licenței de traseu și/sau utilizarea acesteia de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul;
4 d) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a condițiilor stabilite de reglementările în vigoare privind înlocuirea autobuzului pentru care s-a emis licența de traseu;
5 e) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a comunica la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., în fiecare zi de vineri, situația persoanelor cu facilități la transportul rutier potrivit legii, transportate în săptămâna precedentă, în formatul solicitat de aceasta;
6 c) în cazul săvârșirii de către operatorul de transport rutier a unor abateri repetate, după cum urmează:
(i) în cazul transportului județean  când operatorul de transport rutier a efectuat mai puțin de 95% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație al licenței de traseu a se efectua într-o lună calendaristică;
f) efectuarea, în mod repetat, de către operatorul de transport rutier a cursei în mai puțin de 90% din numărul de zile prevăzute în graficul de circulație al licenței de traseu pentru cursa respectivă într-o lună calendaristică;
7 c)  (ii) când operatorul de transport rutier a înlocuit de mai mult de 3 ori unul dintre vehicule fără respectarea prevederilor art. 18 alin. (2);
8 d) la încetarea activitãţii operatorului de transport rutier; g) la încetarea activității operatorului de transport rutier;
9 e) la retragerea licenței de transport h) la retragerea licenței de transport/licenței comunitare a operatorului de transport rutier;
10 i) operatorul de transport rutier are activitatea suspendată, conform înregistrărilor din registrul comerțului;
11 j) pe perioada suspendării licenței de transport/licenței comunitare.
12  Alin. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c), retragerea licenței de traseu se face în baza solicitării motivate a administrației publice județene. Alin. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pentru care autoritatea emitentă a licenței de traseu are competența constatării, retragerea licenței de traseu se va face de către I.S.C.T.R. la solicitarea autorității emitente.

     Comentariu pentru retragerea licenței de traseu:

  1. Punctele 1, 2, 3, 6, 8 și 9 au conținut aproape identic;
  2. Unele dintre cazurile de retragere au fost introduse în noile reglementari privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate la sfârșitul anului trecut și în anul acesta;
  3. Interesant este punctul 12, respectiv alin.(2) de la fiecare articol din motiv că autoritatea (instituția) care aplică sancțiunea de retragere a licenței de traseu trebuie să fie solicitată de alte instituții pentru a putea realiza acest lucru. Mie personal mi se pare ceva nefiresc, complicat și inoportun: unul constată și îl anunță pe celălalt să ia măsura de sancționare. 
  4. Ar mai fi de zis câte ceva, dar vă las să comentați în continuare.

 P.S.  HG nr. 69/2012 a fost actualizată.


Alte articole captivante


ATRIBUIRE TRASEE JUDEȚENE 2013      ULTIMA ORĂ:  în M.O. nr. 679 din 5 noiembrie 2013 a fost publicat ordinul comun al Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 3310/2013 și al Ministrului Transporturilor nr. 1365/2013, care modifică Anexa nr. 1 (Metodologia de punctare) punctul 1 și Anexa nr. 2 (Criteriile de evaluare și punctajele) punctul 8 din Ordinul comun M.A.I./M.T.I. nr. 240/1614 din 2012. Modificările aduse...
HG nr. 537/2014, RESTITUIRE ACCIZE HOTĂRÂRE privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorină publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014.      În aplicarea art. 176 alin. (6) și (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, car...
MAȘINA CARE NU SE MURDĂREȘTE      Pentru conducătorii auto care urăsc spălarea mașinii proprii - o corvoada costisitoare - în fața casei, în parcările de la blocuri sau la spălătoriile auto sau pentru cei care consideră piperate prețurile pentru estetica exterioară a autoturismelor, gigantul japonez Nissan propune prima mașină din lume care nu se murdărește pe orice fel de drum. O putem numi mașina care se “auto-curăță" și care ar pute...
CELE MAI URÂTE AUTOTURISME      În timpuri străvechi omul a căutat metode prin care să transporte hrana sau alte diferite lucruri necesare traiului pe distanțe mici sau mai mari. Folosindu-și inteligența a reușit să construiască primul mijloc de transport rudimentar: targa. După domesticirea animalelor au apărut mijloacele de transport cu tracțiune animală, care au evoluat de-a lungul anilor de la căruță la calești, trăsuri, cabriole...
AIRBAG EXTERIOR      Sunt necesare airbag-urile în interiorul unei mașini? Probabil marea majoritate ar răspunde da, dar puțini dintre noi ar argumenta că este nevoie de airbag-uri și pe exteriorul unui autovehicul.      Ideea este relativ nouă, dar o companie din Olanda (TNO), pornind de la faptul că în prezent există o medie de 1,3 biciclete pentru fiecare rezident olandez, iar numai în Amsterdam circulă o jumătate de m...
FURIA LA VOLAN ȘI AGRESIVITATEA ÎN TRAFIC      Acțiunile unui alt șofer pe un drum rutier pot fi frustrante, provocându-i pe ceilalți să reacționeze cu o mânie surprinzătoare, nejustificată, numită furia la volan. În timp ce mânia (furia) ca o emoție în sine nu este greșită, ea poate fi potențial mai periculoasă atunci când suntem la volanul unei mașini. Eu cred că toți cei care conduc autovehicule, fără excepție, au experimentat furia la volan.  ...
S-A SUSPENDAT ATRIBUIREA DE TRASEE 2013     Referitor la atribuirea de trasee, sentința nr. 417/17.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 1020/46/2012 (dispune suspendarea executării Ordinului comun nr.240/1614/01.11.2012  până la soluționarea fondului contestației) este executorie de drept și produce efecte juridice, de la data comunicării, față de toate persoanele cărora li se adresează Ordinul comun al M.A.I. și al M.T.I. ...
MOTOARE INTELIGENTE      Volvo Car Group la lansa în această toamnă o noua familie de motoare - VEA (Volvo Engine Architecture), care folosesc pentru prima dată tehnologia i-ART, care ajută la reducerea consumului de combustibil la motoarele diesel și creșterea puterii.      În loc de a folosi senzorul de presiune tradițional, i-ART monitorizează continuu fiecare injector și controlează injecția și arderea în fiecare dintre c...
CONSIDERENTE LA SANCȚIUNILE PREVĂZUTE DE HG 69/2012 HG nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului Eu...
SMART FORSTARS      Smart Forstars, un concept de autovehicul electric, a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris 2012. Mașina are un proiector în capotă, permițând ca orice perete să fie transformat imediat într-un ecran de cinema. Proiectorul poate fi controlat atât din interior cât și din exterior (are butoane prevăzute și pe capotă).       Șeful de la firma Smart, Dr. Annette Winkler a spus: "Este cel mai ieftin...